Un preț cât mai mic al energiei, unul din obiectivele centrale ale României
Unul dintre obiectivele centrale ale României este de a avea un preț al energiei cât mai mic. Comparativ, acesta ar trebui să fie mai scăzut decât în America sau China, fapt care să stea la baza competitivității economice, a declarat astăzi secretarul de stat în Ministerul Economiei, Maricel Popa.
30.09.2014 13:08
Houston Chronicle: România se anunță o mare revelație în materie de energie
Departamentul Energiei (din SUA) estimează că România se află pe locul al patrulea printre țările europene bogate în petrol și pe locul al cincilea în privința rezervelor de gaze. Asta a făcut ca România să încerce să atragă interesul internațional pentru exploatarea acestor resurse.
29.09.2014 15:46
Palatul Telefoanelor, scos la vânzare de compania Telekom
Statul va decide până la jumătatea lunii viitoare, dacă va cumpăra Palatul Telefoanelor, cladire simbol a Capitalei, scoasă la vânzare de compania Telekom, fostă Romtelecom. Ministerul pentru Societatea Informațională vrea să se consulte cu societatea civilă privind exercitarea dreptului de preemțiune al statului în acest caz.
28.09.2014 10:30
Două companii din Europa sunt interesate de Poșta Română
Două companii din Europa sunt interesate de Poșta Română. Una dintre ele a cumpărat deja caietul de sarcini, iar cealaltă ar urma să facă același lucru până la sfârșitul lunii, când expiră termenul acestei etape - a anunțat astăzi ministrul pentru societatea informațională, Răzvan Cotovelea.
25.09.2014 16:51
Guvernul vrea să extindă reducerea TVA și la alte alimente
Guvernul vrea să extindă reducerea TVA și la alte alimente, după cea aplicată la pâine anul trecut. Premierul Victor Ponta afirmă că decizia ar urma să fie luată după o analiză a efectelor pe care le-a avut scăderea TVA la produsele de panificație de la 24 la 9%.
14.09.2014 10:45
Compania Gazprom a redus cantitățile de gaze livrate României
Gazprom a început de ieri să reducă livrările de gaze către România pentru trei zile, dar scăderea este nesemnificativă - a declarat ministrul delegat pentru energie, Răzvan Nicolescu. El a precizat că volumul a fost redus fără nicio explicație, ieri cu 5 %, pentru astăzi cu 9% și pentru mâine din nou cu cinci procente.
13.09.2014 10:21
CEC Bank a primit de la BEI un împrumut de 100 de milioane de euro
CEC Bank a primit de la Banca Europeană de Investiții un împrumut de 100 de milioane de euro pentru cofinanțarea proiectelor IMM-urilor, întreprinderilor de dimensiune medie și administrațiilor publice locale în domeniul industriei, serviciilor, turismului și infrastructurii.
11.09.2014 15:51
Victor Ponta, vizită surpriză la Oltchim
Premierul Victor Ponta a efectuat, ieri după-amiază, o vizită la sediul societății Oltchim, din Râmnicu Vâlcea, unde a purtat discuții cu conducerea combinatului și liderii de sindicat.
9.09.2014 15:37
Date INS privind comerțul cu amănuntul
Comerțul cu amănuntul a crescut cu 8,2% în primele șapte luni din 2014 comparativ cu perioada similară din 2013. Creșterea a venit în urma vânzărilor mari la produsele nealimentare, alimentare, băuturi și tutun, arată datele INS.
2.09.2014 13:12
Rezervele valutare ale BNR
Rezervele valutare la Banca Națională a României se situau, la sfârșitul lunii august, la nivelul de aproape 30 de miliarde 900 de milioane de euro, în scădere cu 33 de milioane față de nivelul înregistrat în iulie.
1.09.2014 18:35
Gazele pentru populație nu se mai scumpesc de la 1 octombrie
Gazele pentru populație nu se mai scumpesc de la 1 octombrie. Guvernul amână aplicarea calendarului de liberalizare în domeniu până la rezolvarea unei neînțelegeri cu CE legată de o presupusă interdicție referitoare la exportul de gaze naturale din România.
27.08.2014 9:39
Directorul Complexului Energetic Oltenia, anchetat de DNA
Directorul Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, este anchetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru un prejudiciu de 84 milioane lei în dosarul în care este urmărit penal și Dan Șova.
20.08.2014 17:29
UCM Reșița își reia activitatea
Începînd de astăzi, luni, 18 august, aproape jumatate din angajatii UCM Reșița au reînceput lucrul după mai multe luni de șomaj tehnic.
18.08.2014 16:55
Romtelecom și Cosmote România vor utiliza, din septembrie, un singur brand
Începând cu jumătatea lunii septembrie, Romtelecom și Cosmote România vor comunica sub același brand: Telekom România, în timp ce denumirile legale vor fi Telekom România Communications S.A. (în loc de Romtelecom S.A.), respectiv Telekom România Mobile Communications S.A. (în loc de Cosmote Romanian Mobile Telecommunications S.A).
18.08.2014 13:24
România înregistrează creștere economică - se arată în datele INS
În primele trei luni ale anului, economia a crescut cu 0,2 procente față de trimestrul anterior și cu 3,9% față de perioada similară din 2013.
După anunțarea datelor INS, guvernului a emis un comunicat în care arată că România își continuă creșterea economică, pe fondul evoluției pozitive a producției industriale și a exporturilor.
14.08.2014 13:58
BNR a redus prognoza de inflație
BNR a redus - încă odată anul acesta - prognoza de inflație, de la 3,3% la 2,2% pentru 2014 - potrivit raportului trimestrial, prezentat, astăzi, de guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu.
6.08.2014 15:14
Ședință a consiliului de administrație al BNR
Mâine va avea loc o nouă ședință a consiliului de administrație al BNR pe probleme de politică monetară. Analiștii financiar-bancari estimează că BNR ar putea reduce dobânda cheie la 3,25% până la sfârșitul acestui an.
3.08.2014 16:21
Taxa de la Fetești, suspendată
De astăzi până luni nu se mai plătește taxa de pod de 13 lei de la Fetești, în drumul către mare. Premierul Victor Ponta a acuzat ieri Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România că gestionează catastrofal trecerea prin punctele de taxare de la Cernavodă și i-a cerut ministrului transporturilor, Ioan Rus, să rezolve această situație.
1.08.2014 10:10
MOL își extinde rețeaua de benzinării din România
Compania MOL România și-a extins rețeaua de stații de alimentare cu șapte benzinării. MOL România a investit până acum peste 6 milioane de euro. Potrivit unui comunicat dat publicității joi, numărul benzinăriilor acestei companii a ajuns la 154, ca urmare a unei investiții de 6,1 milioane de euro.
31.07.2014 18:45
Compania Tarom ar putea decide reînnoirea flotei
Compania Tarom va decide, în curând, o nouă strategie, care ar putea presupune reînnoirea flotei - a anunțat ministrul transporturilor, Ioan Rus. El a precizat că ministerul are un raport cu privire la costurile de întreținere a flotei, care va demonstra Guvernului să varianta reînnoirii este mai avantajoasă.
31.07.2014 17:06
OTP Bank România a achiziționat Millennium Bank România
OTP Bank România a achiziționat Millennium Bank România, în urma unei tranzacții în valoare de 39 de milioane de euro - informează un comunicat al OTP. Millennium Bank ocupă poziția 22 în clasamentul instituțiilor bancare din țara noastră.
31.07.2014 10:35
Investițiile străinilor în România, în creștere față de 2013
Investițiile directe ale străinilor în România au depășit un miliard de euro în primele cinci luni ale anului, în creștere cu aproape 14% față de perioada similară din 2013, reiese din datele Băncii Naționale a României publicate astăzi.
14.07.2014 14:23
Compania Emerson a inaugurat o nouă fabrică la Cluj-Napoca
Compania Emerson a inaugurat o nouă fabrică la Cluj-Napoca. Valoarea totală a investiției făcute de compania americană este de peste 50 de milioane de euro. Noua fabrică va produce componente pentru sistemele de automatizare.
8.07.2014 13:39
Salariul minim pe economie a devenit 900 de lei pe lună
Salariul minim pe economie crește de astăzi de la 850 la 900 de lei, fiind a doua majorare de anul acesta. Măsura va aduce 50 de lei în plus pe lună pentru aproape 1 milion de angajați, precum și amenzi mai mari pentru toți șoferii care încalcă regulile dat fiind că un punct de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie.
1.07.2014 10:10
România are nevoie de aplicarea strategiei de competitivitate
Principalele piețe de export pentru România în ultimul deceniu au rămas cam aceleași chiar dacă produsele exportate sunt altele astăzi în comparație cu cele de acum 10 ani, conform unui studiu realizat la inițiativa Institutului European din România.
30.06.2014 17:38
Solicitare a UNTRR adresată guvernului
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri îi cere guvernului să permită returnarea a 4 eurocenți din acciza suplimentară de 7 eurocenți și pentru operatorii economici care se află în executare silită, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare sau lichidare.
27.06.2014 17:04
Cotația leu-euro și leu-dolar
Leul a câștigat, astăzi, teren, în raport cu moneda europeană, până la cursul de 4 lei și 38 de bani. Este cea mai bună cotație a leului în raport cu euro, în ultimile 13 luni.
26.06.2014 15:29
Încep concedierile la CFR Marfă
În cursul acestei săptămâni vor începe concedierile la CFR Marfă, numărul celor care vor trebui să părăsească societatea fiind de până la 2500 de persoane, mai puțin circa 200 de persoane care între timp s-au pensionat.
16.06.2014 11:49
Compania `Electrica` va fi listată la Bursa de Valori București
Persoanele fizice, în calitate de mici investitori, pot subscrie la prețul de 13,50 lei pe acțiune, iar tranzacția se va realiza prin intermediul brokerilor eligibili aflați în lista publicată pe site-ul Bursei de Valori București. Președintele Bursei, Lucian Anghel, consideră că este o ofertă atractivă pentru orice român.
15.06.2014 17:10
Ofertă publică de vânzare a acțiunilor Electrica
Oferta publică de vânzare a 51% din acțiunile Electrica începe luni și se încheie pe 25 iunie. Prin listarea la bursă compania vrea să atragă minimum 435 de milioane de euro, iar prețul unei acțiuni este de maximum 13,5 lei.
14.06.2014 12:47