România - Economic
RSS România - Economic

În România se va construi o uzină uriașă de autoturisme

În România se va construi o uzină uriașă de autoturisme

Un mare concern de autovehicule din străinătate preconizează să investescă în România, informează portalul maszol.ro, citat de cotidianul ungar economic Napi Gazdaság. Potrivit sursei, firma gigant planifică construirea unei uzine cu o capacitate mult mai mare, decât uzina Dacia. Portalul maszol.hu s-a referit la portalul de știri economica.net care, la rândul său l-a citat pe un fost secretar de stat în Ministerul român al Economiei. Adrian Volintiru a declarat că respectivul concern, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a apelat la o firmă de consultanță din România specializată în investiții pentru identificarea unui teren de 40 de hectare pe care să fie amplasată respectiva investiție. Potrivit planurilor, în viitoarea uzină urmează să fie fabricate 300 de mii de mașini pe an. Portalul economica.net s-a adresat directorului firmei de consultanță Roland Berger, care a refuzat să menționeze numele investitorului, precizând că numele va fi dat publicității numai în condițiile în care se va concretiza investiția respectivă. În prezent principalul constructor de autoturisme din România este uzina Dacia aflată în proprietatea companiei Renault.

Traducerea: Rozália Gănciulescu



NAPI GAZDASÁG - 16.07.2014 17:35