Listă actualizată de medicamente compensate și gratuite
Dosarele medicamentelor noi care au fost depuse pentru evaluare în vederea introducerii pe lista celor compensate și gratuite vor primi un răspuns în următoarele două zile, susține președintele Agenției Naționale a Medicamentului, Marius Savu.
29.09.2014 19:50
Percheziții DNA la Târgu Jiu și la București
Procurorii Parchetului General fac percheziții simultane la patru adrese din Târgu Jiu și București, într-un dosar legat de fapte de corupție săvârșite de un cadru didactic universitar.
29.09.2014 13:21
Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, a murit
Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, a murit, aseară, la vârsta de 90 de ani. Potrivit Radio Timișoara, trupul celui mai longeviv mitropolit al Banatului va fi depus, astazi, la Catedrala Mitropolitană.
29.09.2014 10:23
Săptămâna Prevenirii Criminalității
Până în 3 octombrie, la București se desfășoară Săptămâna Prevenirii Criminalității. Polițiștii se vor întâlni cu sute de cetățeni, cărora le vor oferi recomandări, explicații, exemple utile despre cum să se ferească pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor.
28.09.2014 19:22
Șase persoane au decedat într-un accident produs pe DN 1
Șase persoane și-au pierdut aseară viața într-un accident produs pe DN 1, între localitățile prahovene Bănești și Florești. Șoferul unui autoturism a pătruns pe contrasens și a lovit altă mașină în care erau cinci oameni.
28.09.2014 9:48
Principalele instanțe de judecată din 27 de județe vor fi modernizate
Instanțele de judecată din 27 de reședințe de județ vor fi modernizate în următorii ani, a declarat astăzi ministrul justiției, Robert Cazanciuc. Potrivit acestuia, vor fi modificate și anumite prevederi din codurile de procedură civilă, pentru degrevarea de anumite atribuții a instanțelor de judecată.
27.09.2014 19:57
Un nou Cod Rutier intră în vigoare de luni
Schimbarea modului în care sunt transportați minorii, posibilitarea recoltării de probe biologice la locul accidentului sau suspendarea permisului de conducere pentru neplata amenzii sunt câteva dintre noutăți.
27.09.2014 18:27
Când mâinile vorbesc
Ziua Internațională a Surzilor este celebrată, la nivel mondial, duminică, 28 septembrie.
26.09.2014 17:54
Fabrică de bani falși descoperită la Oradea
Procurorii de la Crimă Organizată și Terorism au descoperit o fabrică de bani falși la Oradea în județul Bihor și au ridicat trei persoane care ar face parte dintr-un clan mafiot din Napoli. Cei trei sunt audiați la DIICOT Oradea și urmează să fie trimiși astăzi în capitală.
26.09.2014 11:46
Noaptea Cercetătorilor, organizată și în România
Ateliere de fizică, experimente, observații prin microscop sau telescop, demonstrații de control mental, vizualizări 2D și 3D, călătorii virtuale prin Cosmos, demonstrații de robotică și inventică - toate aceste experiențe mai puțin obișnuite le puteți încerca la noapte, când în mai multe orașe din țară și în Capitală este marcată Noaptea Cercetătorilor.
26.09.2014 10:10
Atenție, vine Patrula de Reciclare!
O comunitate națională de tineri ecologiști activi, coordonați de cadre didactice, intreprinde actiuni avand ca scop incurajarea comportamentului responsabil față de natură în România, promovând colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice.
25.09.2014 10:38
Artiștii, sportivii și academicienii își vor reprimi drepturile speciale
Printr-o ordonanță de urgență, executivul a decis astăzi deblocarea cuantumului indemnizațiilor de merit pentru 1.650 de personalități din domeniile culturii, sportului și științei. Vicepremierul Liviu Dragnea a anunțat că și artiștii liber profesioniști își vor reprimi veniturile speciale.
22.09.2014 20:03
Grav accident feroviar în județul Bacău
Un grav accident feroviar s-a produs, în această după amiază, în județul Bacău, după ce un tren a lovit un camion care nu a respectat semnalele acustice și luminoase la trecerea unei căi ferate fără bariere.
19.09.2014 18:38
Site-ul Poliției Române a fost spart de hackeri
Site-ul Poliției Române a fost spart de hackeri. În această dimineață, cei care accesau pagina "polițiaromână.ro" erau întâmpinați de o postare neautorizată a grupării Anonymous România.
19.09.2014 13:26
Campanii de vaccinare derulate de Ministerul Sănătății în școli
Ministerul Sănătății derulează procedura de achiziție a dozelor de vaccin necesare campaniei din școli. După cum ne-a transmis redactorul nostru Marilena Frâncu, în noiembrie, elevii de șapte ani vor trebui să facă vaccinul antirujeolă, oreion, rubeolă, și cei cu vârste de șase-opt ani, vaccinul polio inactivat.
18.09.2014 17:42
Programul curselor TAROM a revenit la normal
Programul curselor TAROM a revenit astăzi la normal. Niciun zbor nu a mai fost anulat și nici nu se mai înregistrează întârzieri după discuțiile de ieri dintre sindicatul piloților și autorități.
17.09.2014 12:50
Grevă spontană la TAROM
Un protest spontan al piloților de la Tarom, nemulțumiți de salariile lor, a dus până acum la anularea a șapte zboruri interne și internaționale, precum și la perturbarea întregului orar de zbor al companiei.
16.09.2014 10:50
Inundații și alunecări de teren în sud-vestul țării
Inundații și alunecări de teren în sud-vestul țării, unde apa a intrat în sute de gospodării și două drumuri naționale sunt blocate. Traficul rămâne întrerupt pe DN 6 între Orșova și Turnu Severin, în apropierea viaductului Varciorova.
16.09.2014 10:04
Inundații în județul Mehedinți
Ploile căzute azi-noapte în Mehedinți continuă să creeze probleme. Cea mai gravă situație este în vestul județului, în localitățile Orșova și Eșelnița. La Orșova, pompierii intervin la această oră, după ce o surpare de mal a surprins un autoturism în care se afla o persoană.
15.09.2014 12:24
Elevii ar putea învăța la început după fișe multiplicate la copiator
Între noutățile aduse de anul școlar care începe astăzi se află și schimbarea manualelor pentru elevii claselor I-a și a II-a. Deocamdată, însă, copiii nu vor primi noile manuale, întrucât unele edituri au contestat licitația organizată pentru realizarea acestora, așa că termenul de tipărire a fost decalat până după soluționarea problemelor.
15.09.2014 10:53
Avertizări meteorologice
Hidrologii au emis o atenționare Cod galben de inundații pe mai multe râuri din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți.
14.09.2014 17:34
Cod galben de ploi pentru vestul și sud-vestul țării
Cinci județe din vestul și sud-vestul țării sunt până mâine dimineață, la ora 10:00, sub atenționare cod galben de ploi. Sunt așteptate cantități de precipitații și de 60 de litri pe metrul pătrat.
14.09.2014 10:39
Întârzieri în modificarea manualelor pentru elevii claselor I și a II-a
Un nou an școlar începe mâine, cu mai multe modificări anunțate în sistem. Printre acestea, și o listă cu materii opționale, de la arhitectură și șah până la istoria jazzului. Și manualele pentru elevii claselor I și a II-a vor fi schimbate, însă pentru acest lucru, copiii și învățătorii lor vor mai trebui să aștepte.
14.09.2014 10:35
DOCUMENTAR: Înălțarea Sfintei Cruci
Lumea creștină sărbătorește în fiecare an, pe 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci, cea mai veche și cea mai importantă dintre sărbătorile închinate cinstirii Crucii lui Iisus.
14.09.2014 9:58
Ziua Pompierilor din România
Ziua Pompierilor din România, aniversată în fiecare an la 13 septembrie, rememorează lupta purtată în 1848, în Dealul Spirii, de pompierii din București condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mișcarea revoluționară.
13.09.2014 10:40
Programul 'Rabla 2014'
Persoanele juridice și instituțiile publice al căror dosar a fost respins pentru programul "Rabla 2014" pot depune contestații de astăzi, timp de 5 zile. Acestea vor avea posibilitatea să prezinte un nou set de acte de acceptare, la sediul Administrației Fondului pentru Mediu, până în data de 30 septembrie 2014.
12.09.2014 9:51
Apicultorii vor beneficia de un ajutor de minimis
Apicultorii vor beneficia de un ajutor de minimis pentru a compensa pierderile înregistrate în acest an din cauza ploilor. Anunțul a fost făcut de ministrul agriculturii, Daniel Constantin, care a mai precizat pentru Agerpres că și în agricultura ecologică fondurile vor fi suplimentate tot printr-o schemă de minimis.
9.09.2014 11:41
Muzeul Revoluției din Timișoara, în pericol de a fi închis
Asociația Memorialul Revoluției din Timișoara, care găzduiește unicul Muzeu al Revoluției din decembrie 1989, riscă să nu-și mai poată desfășura activitatea. Aceasta a fost obligată de instanță la plata sumei de 630 000 lei, reprezentând chiria pe cinci ani pentru fostul sediu în care a funcționat și care a fost retrocedat foștilor proprietari.
8.09.2014 16:03
DOCUMENTAR: Nașterea Maicii Domnului
Luni, 8 septembrie, este marcată Nașterea Maicii Domnului, în Calendarul Creștin-Ortodox și al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, și Nașterea Sfintei Fecioare Maria, în Calendarul Romano-Catolic.
8.09.2014 13:26
Operație în premieră efectuată la Spitalul de Copii Marie Curie
O operație în premieră are loc la această oră la Spitalul de Copii Marie Curie din capitală. Medicii îi implantează unui copil de trei ani cel mai subțire dispozitiv pentru redarea auzului. Aparatul are 3,9 milimetri grosime, transformă sunetele în impulsuri electrice și creează un auz artificial.
8.09.2014 12:27
Proiect de regulament școlar, în dezbatere publică
Elevii nu vor mai putea folosi telefonul mobil în timpul orelor, le va fi interzis să consume sau să comercializeze în școli și în afara acestora droguri, țigări, substanțe etnobotanice, băuturi alcoolice și să participe la jocuri de noroc, arată un proiect de regulament al Ministerului Educației aflat în dezbatere publică.
8.09.2014 9:47
Mii de pelerini, la mănăstirea franciscană Maria Radna din județul Arad
Mii de pelerini vor participa astăzi la slujba oficiată în cinstea Nașterii Fecioarei Maria la mănăstirea franciscană Maria Radna din județul Arad. Liturghia va începe la ora 11:00 și va fi oficiată în limbile germană, maghiară și română, transmite corespondentul RRA Ioan Suciu.
8.09.2014 9:44
Proiect de regulament al Ministerului Educației
Elevii nu vor mai putea folosi telefonul mobil în timpul orelor, le va fi interzis să consume sau să comercializeze în școli și în afara acestora: droguri, țigări, substanțe etnobotanice, băuturi alcoolice și să participe la jocuri de noroc.
7.09.2014 11:49
Au fost aleși judecătorii din BEC pentru alegerile prezidențiale
Cei 5 judecători care compun Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie au fost aleși astăzi, prin tragere la sorți. Carmen Negrilă, Ruxandra Duță, Veronica Năstăsie, Florentina Dragomir și Elena Popoiag, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, au 24 de ore la dispoziție pentru a-și desemna președintele, moment din care Biroul Electoral Central se consideră învestit.
5.09.2014 14:31
Contravenienții pot plăti amenzile prin telefon
De astăzi, amenzile pot fi plătite și prin telefon. Site-ul auto.ro a lansat modulul cu ajutorul căruia contravenientul poate plăti amenda prin telefon, după ce introduce datele din procesul verbal, datele personale și cele ale cardului bancar de pe care se face plata amenzii.
4.09.2014 14:14
Pagube produse de precipitații în județul Caraș-Severin
În județul Caraș-Severin, precipitațiile însemnate căzute astăzi au provocat primele pagube. Numeroase străzi și curți din mai multe localități au fost inundate din cauza scurgerilor de pe versanți. Drumul dintre localitățile Liubcova și Berzeasca este blocat din cauza depunerilor de pe șosea.
3.09.2014 17:49
Avertizări hidrologice
Mai multe râuri din județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman vor intra de la ora 18:00 sub atenționare de cod galben de inundații. Avertizarea este valabilă până mâine la ora 20:00.
3.09.2014 15:35
Date despre desfășurarea alegerilor prezidențiale
Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale va avea loc în data de 2 noiembrie, se arată în hotărârea de guvern privind stabilirea datei alegerilor pentru președintele României, care intră în vigoare astăzi.
3.09.2014 14:07
Caz de corupție la Inspectoratul Școlar din Cluj
Inspectorul adjunct al Inspectoratului Școlar din Cluj, Ilona Peter, va fi prezentată astăzi instanței, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Ea a fost reținută aseară în urma unui flagrant în timp ce primea mită.
2.09.2014 11:32