România - Social
RSS România - Social

Grevă spontană la TAROM

Grevă spontană la TAROM

10:50 - TAROM anunță că nu există zboruri anulate

TAROM anunță că în acest moment nu există zboruri anulate. Potrivit unui comunicat de presă, compania se confruntă cu o lipsă de personal navigant apt de zbor și nu exclude astăzi întârzieri sau posibile anulări ale curselor. În această dimineață, reprezentanții Ministerului Transporturilor, cei ai Companiei TAROM și ai sindicatelor au avut o întâlnire pentru a găsi soluții după protestul spontan de ieri, când mai mulți piloți și-au anunțat absența de la serviciu, justificând că sunt inapți pentru a pilota avioanele. (RRA)


Un protest spontan al piloților de la Tarom, nemulțumiți de salariile lor, a dus până acum la anularea a șapte zboruri interne și internaționale, precum și la perturbarea întregului orar de zbor al companiei. Greva spontană a piloților și copiloților s-a declanșat ieri, zi în care au fost înregistrate 12 curse întârziate și două zboruri anulate. Un lider sindical afirmă că nu a fost vorba despre o acțiune sindicală, ci doar de faptul că piloții care nu au plecat în cursă nu au fost apți de zbor. Ministrul transporturilor, Ioan Rus, i-a chemat mâine la discuții pe reprezentanții conducerii companiei Tarom, dar și pe reprezentanții sindicatelor, în vederea deblocării situației. (RRA)



Radio România Actualități - 16.09.2014 10:50