România - Social
RSS România - Social

Dosarul lui Radu Mazăre privind retrocedări ilegale de terenuri a fost amânat pentru 16 septembrie

Curtea de Apel București a amânat pentru 16 septembrie dezbaterile în dosarul în care primarul Constanței, Radu Mazăre, este acuzat că a făcut retrocedări ilegale de terenuri. Edilul Constanței a fost trimis în judecată în octombrie 2008, împreună cu alte 36 de persoane, pentru restituirea unor întinse suprafețe de teren intravilan din Constanța, Mamaia, plajă și faleză. Radu Mazăre susține, însă, că o expertiză finalizată recent de un specialist desemnat de instanță arată că el și ceilalți inculpați nu au vândut niciun metru pătrat din domeniul public al statului. Procurorii DNA au ridicat obiecții la această expertiză, care urmează să fie aduse la cunoștința avocaților celor acuzați, a informat redactorul RRA Mădălina Verman.



Agenția RADOR - 2.09.2014 15:22