România - Economic
RSS România - Economic

România are nevoie de aplicarea strategiei de competitivitate

România are nevoie de aplicarea strategiei de competitivitate

Principalele piețe de export pentru România în ultimul deceniu au rămas cam aceleași chiar dacă produsele exportate sunt altele astăzi în comparație cu cele de acum 10 ani, conform unui studiu realizat la inițiativa Institutului European din România. Potrivit acestor date, piețele importante pentru exporturile românești au rămas Germania, în special, dar și Franța, Turcia, Ungaria și Ucraina.

Competitivitatea economiei românești suferă însă iar situația este reflectată și în exporturile pe piața Uniunii Europene, a declarat coordonatoarea studiului, Geomina Țurlea: În timp ce România își crește ponderea în valoarea adăugată mondială în prectic toate domeniile de activitate, la nivelul Europei, ponderea României continuă să crească, în special în agricultură și în domeniile intensiv consumatoare de forță de muncă. Este aceasta o specializare de dorit pentru România? Rămâne de văzut. Orice specializare este de dorit câtă vreme ne face mai bogați și, mai precis, câtă vreme ne va face mai bogați pe termen lung.

România are nevoie de aplicarea strategiei de competitivitate, însă pe baze coerente și în domeniile care oferă avantaje comparative, a fost una dintre concluziile unei reuniuni pe această temă organizată astăzi la Academia de Studii Economice.



Radio România Actualități - 30.06.2014 17:38