Tablourile unui băiat în vârstă de 11 ani sunt evaluate la 400.000 de lire sterline
O colecție de 40 de tablouri pictate de un băiat în vârstă de 11 ani din Norfolk, Marea Britanie, au fost evaluate la 400.000 de lire sterline de o galerie de artă britanică. Kieron Williamson, din localitatea Ludham, pictează de când avea cinci ani, iar ultima lui colecție va fi expusă la Galeria Picturecraft din orașul Holt, Norfolk. Aceasta va fi cea de-a noua expoziție a lui Kieron Williamson și va marca împlinirea a 40 de ani de la moartea artistului britanic Edward Seago, unul dintre pictorii care a avut o influență majoră asupra sa. Cele 40 de tablouri semnate Kieron Williamson sunt un amestec de picturi în ulei, acuarele și pasteluri.
(www.bbc.co.uk)
BBC
- 8.08.2014 15:57