Este de așteptat ca la acest summit șase companii petroliere să se alăture guvernelor și grupărilor egologiste pentru pentru reducerea scurgerilor de metan din producția de gaze naturale, scrie The Washington Post. Totodată, pe marginea summit-ului, organizații și persoane private care controlează investiții de 30 de miliarde de lire sterline se angajează să își reorienteze investițiile din energia murdară, adaugă The Guardian. Peste o mie de companii și 73 de țări vor aviza favorabil un sistem permițând plata pentru poluarea cu dioxid de carbon, printr-o taxă pe emisii sau un sistem de cote, adaugă Le Monde. Continuă preocuparea comunității internaționale pentru criza ucraineană. Kievul și separatiștii pro-ruși din estul țări au convenit asupra unei zone demilitarizate de 30 de kilometri, scrie El Pais.
Un europarlamentar olandez a afirmat că Uniunea Europeană și NATO ar avea dovezi că în Ucraina au fost introduse trupe rusești, deși autoritățile de la Moscova neagă acest lucru, citează Korrespondent. Politicianul a mai menționat că UE și-a schimbat radical atitudinea față de Rusia și că are deja un "plan B", în caz de sistare a livrărilor de gaze rusești în timpul iernii. Exercițiile militare ale NATO în Ucraina duc la escaladarea conflictului, crede secretarul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, Nikolai Bordiuja, menționează Kyiv Post. Forțele nucleare strategice terestre ale Rusiei vor trece prin o revizuire generală, pe fundalul creșterii divergențelor dintre Moscova și Occident asupra Ucrainei, a declarat vicepremierul rus Dmitri Rogozin. Întreg arsenalul nuclear al Rusiei va fi modernizat până în 2020, ca parte a unei campanii masive de reînarmare, relatează Ria Novosti. Rogozin a făcut aluzie și la alte reforme militare, "care vor fi ținute în secret, pentru a surprinde inamicul". În plus, ITAR-TASS notează că Rogozin a mai declarat că Rusia poate renunța la achiziționarea navelor de război Mistral din Franța, întrucât acestea nu s-ar potrivi climei din Rusia. Vicepremierul rus a adăugat că un portavion modern reprezintă vârful în construcția navală, scrie Itar-Tass. Date fiind crizele geopolitice, cu Rusia pe picior de război, China având pretenții teritoriale și Pakistanul extinzându-și arsenalul, administrația Obama se angajează într-un proces extins de reconstrucție a capacitătilor atomice, modernizând uzine nucleare majore și laboratoare, scrie The New York Times.Statul Islamic și-a îndemnat adepții să atace cetătenii SUA, Franței și ai altor țări care s-au alăturat coaliției împotriva grupării militante, după ce avioane americane și franceze au lovit ținte ale Statului Islamic în Irak și Siria. Purtătorul de cuvânt al grupării a afirmat că luptătorii săi sunt gata să înfrunte coaliția militară condusă de SUA și le-a cerut musulmanilor din întreaga lume să ucidă civili din țările acestei coaliții, notează Stars and Stripes. Poliția a dejucat un atentat terorist care ar fi vizat sediul Comisiei Europene de la Bruxelles, a scris EUObserver. Ziarul flamand Het Laatste Nieuws a informat că poliția a găsit arme și explozive ascunse într-un apartament din capitala belgiană. Un purtător de cuvânt al Comisiei a precizat că oficialii sunt la curent cu evenimentele, dar că nu au primit nici ameințări, nici avertismente, adaugă The Guardian. Iranul este gata să colaboreze cu SUA și cu aliații lor în lupta contra ISIS, în schimbul unei mai mari flexibilități în privința programului său nuclear, notează Newsweek. Membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al Rusiei au schimbat opinii privind posibile forme de cooperare cu alți parteneri, în vederea contracarării Statului Islamic, a informat Interfax, fără a preciza însă care ar fi acei parteneri.
(Cristina Zaharia)