Revista presei internaționale
RSS Revista presei internaționale

REVISTA PRESEI INTERNAȚIONALE - Vineri, 15 august 2014

Noi date publicate de Eurostat indică o stagnare a economiei în zona euro, în al doilea trimestru, informează EUObserver. Analiștii pun acest rezultat pe fondul războiului economic dintre Occident și Moscova. Datele Eurostat arată că regiunea e adâncită într-un hău al ratei ridicate a șomajului, atenționează The Wall Street Journal. Creșterea a fost mai slabă și în Europa de Est, în al doilea trimestru, vestind o încetinire pentru restul anului, în timp ce întreaga regiune începe să resimtă impactul crizei din Ucraina, subliniază Reuters. Convoiul umanitar rusesc ajunge la destinație, în toiul luptelor la Lugansk și Donețk, titrează Le Monde. Totuși, în estul Ucrainei, separatiștii pierd teren, constată ziarul francez. Potrivit relatărilor din Financial Times și The Guardian, coloana cu ajutoare umanitare din Rusia ar fi escortată de mai multe elicoptere militare. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a reacționat cu prudență la declarațiile pacificatoare ale președintelui Vladimir Putin cu privire la criza ucraineană și i-a cerut liderului rus să își traducă promisiunile în fapte, notează L'Express. Exprimându-se în fața deputaților Dumei, reuniți la Ialta, în Crimeea, Putin a declarat că Rusia nu trebuie să "se izoleze de restul lumii", chiar dacă relațiile sale cu Occidentul sunt la cel mai redus nivel, scriu agențiile ruse de presă. Comandantul SUA al forțelor terestre din Europa a sosit în Polonia pentru tratative legate de sporirea prezenței militare americane în această țară îngrijorată de criza din Ucraina, reține USA Today. La rândul său, ministrul polonez de Externe a declarat că statele membre NATO se apropie de un consens privind măsurile de întărire a prezenței militare a Alianței în Europa de Est, precizează The Baltimore Sun. O structură de comandă desemnată va fi creată pentru apărarea aliaților estici, va fi modernizat un sediu comun germano-polono-danez, existent la Szcezcin, Polonia, dar nu vor fi forțe aliate dislocate permanent, adaugă ziarul american.

Relația deteriorată între Vest și Rusia poate fi în favoarea Georgiei și poate spori apropierea ei de NATO, crede The Washington Post. NATO este îngrijorată că ambițiile președintelui rus Vladimir Putin ar trece "dincolo de Ucraina", în conflictele înghețate îndelungate din Transnistria, în estul Republicii Moldova, și din Abhazia și Osetia de Sud, în Georgia, consemnează Liberation, și explică faptul că interesele rusești ar fi de a împiedica o integrare mai puternică euro-atlantică a acestor țări. Putin acuză CEDO că ar îndeplini o funcție politică în cazul Transnistriei și avertizează că Rusia ar putea ieși de sub jurisdicția organizației, scrie Timpul, de la Chișinău. În Transnistria au început, joi, o serie de exerciții militare, pe o perioadă de patru zile, în cadrul cărora vor fi simulate acțiuni de apărare a frontierei, informează Itar-Tass. ONU a arborat steagul roșu, de extremă urgență pentru Irak, pentru a mobiliza resurse suplimentare de alimente și fonduri pentru populația afectată de dislocările forțate, anunță The Washington Times. Berlinul va trimite azi patru avioane Transall cu ajutoare umanitare pentru susținerea combatanților kurzi contra jihadiștilor, în Irak, a relatat DPA. SUA vor spori susținerea militară pentru Irak, dacă se va forma un nou guvern de unitate națională, asigură Stars and Stripes. Papa Francisc a ajuns, ieri, în Coreea de Sud, începând cea de-a cincea vizită papală în Asia, din 1999, anunță The New York Times. Suveranul Pontif și-a exprimat speranța privind reconcilierea Peninsulei Coreene divizate. Cu puțin înainte de sosirea Papei, guvernul nord-coreean a făcut o nouă demonstrație de forță, lansând trei rachete în Marea Japoniei, deplânge La Stampa. Pelerinajul de cinci zile al Papei Francisc nu este întâmplător în Coreea de Sud, unde dezvoltarea rapidă a Bisericii Catolice este considerată un model pentru viitorul catolicismului, amintește Gazeta Wyborcza. Coreea de Sud, cândva terenul activității misionarilor, trimite acum preoți și călugărițe pentru evanghelizarea altor țări.

(Cristina Zaharia)



Agenția RADOR - 15.08.2014 12:13