"Parlamentul irakian eșuează în încercarea de a conveni asupra formării noului guvern", titrează Washington Post, iar The Independent semnalează: "Spre deosebire de Al-Qaida, gruparea Statul Islamic din Irak și Levant va apela la tinerii sunniți, ceea ce îngrijorează Bagdadul" și adaugă: "În timp ce Abu Bakr al-Baghdadi, liderul jihadiștilor, se declară calif al unui nou stat islamic cu o suprafață mai mare decât Marea Britanie, oamenii din Bagdad se așteptă la un nou atac asupra capitalei, după capturarea unei mari părți din nordul Irakului". "Președintele Obama dublează numărul trupelor americane trimise în Irak", anunță publicația armatei americane, Stars and Stripes, în timp ce Le Figaro comentează: "Ajutorul american ajunge cu picătura la fostul său protejat din Orientul Mijlocu". The Telegraph, în schimb, constată și o altă realitate: "Cel mai căutat om din lume, Abu Bakr al-Baghdadi, se poate autointitula noul calif, dar statul său islamic universal este înconjurat de dușmani".
Vestea găsirii trupurilor celor trei adolescenți israelieni răpiți în apropiere de Hebron stârnește furie. "Hamas va plăti", promite Israelul, subliniază Washington Post, iar Le Figaro precizează: "Israelul pregătește riposta", însă oficialii israelieni încă nu s-au decis dacă să inițieze o operațiune masivă de eradicare a grupării Hamas, ori doar un răspuns calculat. Pe de altă parte, Hamas avertizează că "se vor deschide porțile iadului" dacă Israelul va ataca Fâșia Gaza, informează The Independent, iar The Telegraph așteaptă un răspuns, în contextul în care unul dintre tinerii israelieni uciși era cetățean american: "Ce va spune acum președintele Obama despre Hamas?".În Ucraina, după suspendarea armistițiului, se reiau operațiunile antiteroriste în est, notează Le Monde. "Separatiștii din estul Ucrainei au început să se predea forțelor ucrainene", susține Korrespondent, în timp ce EU-Observer apreciază că "Diplomații europeni ezită în privința următorului pas de făcut în criza ucraineană" și îl citează pe omul de afaceri, George Soros, care lansează apelul: "Ajutați 'noua Ucraină' împotriva 'noii Rusii".
Din sfera UE, La Libre Belgique anunță că "Social-democratul Martin Schulz a fost reales președinte al Parlamentului European", iar EU-Observer remarcă: "Martin Schulz a devenit astfel primul care deține această funcție pentru două mandate consecutive, dar alegerea sa nu a fost lipsită de controverse". Și încă o informație care a ținut prima pagină a multor publicații internaționale. "Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost reținut pentru trafic de influență", subliniază Le Point, iar The Guardian observă: "o acțiune fără precedent îndreptată împotriva unui fost președinte francez".
(Iulia Lăpădat)