"În Nigeria, islamiștii din cadrul mișcării Boko Haram au atacat biserici creștine, omorând zeci de oameni", relatează cotidianul britanic "The Guardian". Ziarul francez "Le Monde" precizează că "nordul Nigeriei, dar mai ales statul Borno unde au loc atacurile, este considerat un fief al militanților Boko Haram care și-au început rebeliunea cu cinci ani în urmă". În Irak, rebelii din cadrul de-acum cunoscutei ISIS (Statul Islamic al Irakului și Siriei) par să cucerească oraș după oraș, dar și în Siria ei devin tot mai amenințător. "În Deir Hafer, o localitate din provincia siriană Alep, militanții ISIS au executat prin crucificare opt bărbați, acuzați că ar fi luptat atât împotriva jihadiștilor, cât și împotriva armatei președintelui sirian Bashar al-Assad", informează ziarul libanez "Daily Star". Dar s-ar părea că, în Irak, militanții ISIS vor întâmpina greutăți, întrucât, după cum relatează cotidianul israelian "Ha'aretz", "rușii au trimis în Irak cinci avioane de tip Suhoi Su-25, care ar urma să intre în acțiune peste câteva zile". Din același ziar mai aflăm că "premierul irakian, Nouri al-Maliki, a criticat Statele Unite pentru că întărzie să trimită Irakului avioanele de tip F-16, cerute și promise cu mai mult timp în urmă". În Ucraina, "Harkovul se orientează spre Vest, deși asta îi pune în pericol piața pe care o are în Rusia", estimează ziarul american "The Washington Post". Dar, în același ziar, șeful Agenției pentru Investyiții și Proiecte Naționale din Ucraina, Serghi Evtușenko, se arată optimist, afirmând că "Ucraina revine în Europa, iar semnarea acordului de asociere cu UE va întări siguranța investițiilor". Situația din Ucraina rămâne însă incertă.
Publicația ucraineană "Kyiv Post", relatează că, ieri, "timp de peste două ore, președinții Ucrainei și Rusiei, precum și lideri din UE, mai exact președintele francez François Hollande și cancelarul german Angela Merkel au avut o teleconferință, dar, în estul țării, la Donețk și Luhansk, ciocnirile au continuat, culminând cu moartea a cinci soldați, iar armistițiul, și așa contestat, se apropie de sfârșit".Uniunea Europeană are însă și o altă preocupare: noua sa conducere, o conducere cu care nu toate țările membre sunt de acord. Presa britanică, în frunte cu "The Telegraph", "The Guardian" și "The Independent", consideră că "desemnarea luxemburghezului Jean-Claude Juncker la conducerea Comisiei Europene va forța organizarea unui referendum britanic pe tema statutului de membru al țării, apropiind și mai multe Marea Britanie de ieșirea din Uniune". "Adevărata pereche conducătoare a Europei nu mai este axa franco-germană, ci cuplul Merkel - Draghi, estimează publicația spaniolă "El País", după care subliniază: "indiferent ce ar face Cameron pentru a-și salva parțial prestigiul, în opinia britanicilor, el se întoarce acasă după ce primit o dură palmă europeană".
(Alexandru Danga)