Revista presei internaționale
RSS Revista presei internaționale

REVISTA PRESEI INTERNAȚIONALE - Joi, 19 iunie 2014

Pe lângă teme precum situația din Irak și criza din Ucraina, presa internațională publică și articole ce fac referire la România. În Franța, presa lansează o dezbatere pornind de la cazul tânărului rom linșat în apropiere de Paris. Liberation face o anchetă pe marginea "expediției punitive inițiate împotriva adolescentului bănuit de pătrundere prin efracție" într-o locuință și evidențiază rolul politicienilor în stigmatizarea romilor. Iar Le Monde pledează împotriva indiferenței în acest caz și analizează totodată "progresele limitate înregistrate în privința integrării romilor în Europa".

Una din principalele preocupări ale presei internaționale rămâne însă situația din Ucraina. Kievul "anunță un armistițiu unilateral în estul țării", relatează New York Times și adaugă că "planul de pace anunțat de președintele Poroșenko, după discuția cu șeful Kremlinului, va include și măsuri de descentralizare". Însă "rebelii proruși resping apelul Kievului la dezarmare în cursul încetării focului", notează Washington Post, cu precizarea că "ministrul de externe al Rusiei și-a exprimat scepticismul în privința propunerii".

Presa moscovită scrie despre întreruperea cooperării militare a Kievului cu Moscova. "Cu alte cuvinte, explică Nezavisimaia Gazeta, Rusia nu va mai primi motoare sau piese de schimb pentru avioanele sale militare sau pentru navele aparținând armatei, specialiștii ucraineni nu vor mai face lucrări de întreținere a rachetelor nucleare și așa mai departe", ceea ce "va afecta activitatea a 79 de întreprinderi ucrainene și 859 de companii rusești" din industria militară, precizează cotidianul moscovit. Și "ar putea împiedica planurile Kremlinului de modernizare a armatei", punctează Gazeta Wyborcza.

Între timp, reuniți la Moscova în cadrul Congresului Mondial al Petrolului, șefii marilor companii petroliere occidentale "îndeamnă la o cooperare cu Rusia", după cum relatează Financial Times. Același cotidian londonez scrie că marile companii petroliere încep să se retragă din Irak. "OPEC și-ar putea grăbi următoarea reuniune în cazul în care criza din Irak va perturba exporturile de țiței", anunță Wall Street Journal cu mențiunea că "în condițiile în care livrările de petrol din Libia sunt împiedicate", dificultățile din Irak ar putea fi "foarte problematice".

The Times relatează despre atacul lansat de militanții islamiști asupra celei mai mari rafinării din Irak, iar The Guardian notează că "Iranul vorbește despre perspectiva unei intervenții militare". În capitala irakiană, insurgenții islamiști sunt însă așteptați cu brațele deschise de sunniți, care îi consideră pe jihadiști "eliberatorii" lor de sub opresiunea la care îi supune președintele Maliki, consemnează Le Figaro. Iar în Siria, "armele chimice sunt utilizate sistematic", conform unui raport citat de același cotidian francez.

(Adriana Buzoianu)



Agenția RADOR - 19.06.2014 9:32