Totuși, pe lângă marile teme ale actualității, în câteva ziare străine regăsim și articole despre România. Presa din Peninsula Iberică abundă în articole care vorbesc despre abdicarea lui Juan Carlos, care a domnit 39 de ani în Spania. El Pais apreciază că "știrea i-a luat prin surprindere chiar și pe apropiații" Regelui, în vreme ce La Razon pune accentul pe ceea ce va urma: "O nouă generație își cere pe bună dreptate rolul de protagonistă", titrează cotidianul, citându-l pe Juan Carlos și îi aduce un omagiu celui care "a dorit să fie un Rege pentru toți spaniolii".
Ziarele din Franța fac un bilanț al ultimilor ani ai domniei monarhului spaniol. "Bănuieli de deturnare de fonduri, pasiune costisitoare pentru vânătoare, avere opacă - imaginea suveranului a fost în mare măsură afectată de înmulțirea scandalurilor", rezumă Le Monde. Financial Times consideră însă că retragerea Regelui înseamnă "sfârșitul tranziției Spaniei la democrație". Iar un alt cotidian londonez, The Guardian notează că abdicarea lui Juan Carlos se înscrie într-un șir de astfel de decizii ale unor monarhi europeni, de la cea a Reginei Olandei, la cea a Regelui Belgiei și chiar cea a unui Papă.Tot The Guardian remarcă însă că "observatorii regali de la Londra cred că Regina Elisabeta a II-a nu va renunța la Tron și va deveni suverana cu cea mai lungă domnie din istoria Marii Britanii, anul viitor". Presa americană este mai interesată de formarea noului guvern de "unitate" palestinian, cu participarea Hamas. "Pactul de reconciliere dintre Hamas, care controlează Fâșia Gaza și nu recunoaște dreptul la existență al Israelului și Organizația de Eliberare a Palestinei și partidul său politic Fatah, implică numeroase incertitudini și riscuri pentru palestinieni și liderii lor", evidențiază Washington Post.
New York Times detaliază: președintele Autorității Palestiniene va avea acum "sarcina dificilă de a stabili un echilibru între politica palestiniană și diplomația internațională, în încercarea de a păstra susținerea financiară pentru guvern, în pofida faptului că Statele Unite, Europa și o mare parte a Occidentului consideră că gruparea Hamas este teroristă. De asemenea, palestinienii vor fi loviți de sancțiunile pe care le va institui Israelul", punctează în continuare cotidianul new-yorkez. Iar Jerusalem Post relatează că guvernul israelian "nu va negocia cu palestinienii cât timp Hamas se află la conducere și va lua măsuri împotriva participării grupării teroriste la alegeri".Răsfoind presa străină, remarcăm și articole care vorbesc despre România. Într-o analiză a politicii de la București, ziarul budapestan Nepszabadsag constată că dacă "rezultatele slabe obținute la alegerile europarlamentare au obligat dreapta din România să se reorganizeze înainte de alegerile prezidențiale, nici Victor Ponta nu poate fi foarte fericit, doarece se pare că evită o confruntare directă la scrutinul care va avea loc în toamna acestui an". Concluzia articolului este însă că alegerile prezidențiale vor însemna sfârșitul "deceniului Băsescu", întrucât partidul susținut de actualul președinte, care nu a reușit să treacă pragul la scrutinul europarlamentar, nu se va regăsi în nici una din alianțe.
Un alt articol, publicat de cotidianul francez Liberation, notează că "Hanurile istorice ale Bucureștiului renasc din propria cenușă". "Odinioară popasuri forțate pentru negustorii sosiți la București, hanurile în stil oriental din centrul istoric al capitalei române reînvie după decenii de neglijare, datorită unor ambițioase proiecte de renovare" susținute cu fonduri europene, care vor permite Bucureștiului să-și regăsească "grandoarea de altădată", citim în Liberation.(Adriana Buzoianu)