România - Mediu
RSS România - Mediu

Caraș-Severin - locul trei pe lista celor mai verzi județe din România

Caraș-Severin - locul trei pe lista celor mai verzi județe din România

Un top național realizat de Ziarul Financiar clasează județul Caraș-Severin pe locul trei pe lista celor mai verzi județe din România. Alături de Constanța, Tulcea sau Galați, Caraș-Severinul a atras până acum investiții de peste două miliarde și jumătate de euro, bani alocați mai ales pentru implementarea proiectelor eoliene. Primul parc eolian din județ a fost inaugurat la Oravița, pe o suprafață de 15 hectare unde funcționează șase eoliene. Capacitatea totală este de 26,5 MW și valoarea investiției de 47 milioane euro. Alte trei parcuri eoliene se dezvoltă la Coronini, Moldova Nouă și Topleț unde cele două eoliene montate până acum aduc deja la bugetul local o contribuție de 3.000 de euro. La acești bani se mai adaugă și impozitele pe drum și teren pe care firma constructoare trebuie să le plătească tot către primăria comunei - transmite corespondentul RRA Mario Balint.



Agenția RADOR - 22.08.2014 14:48