Interviu cu prof. dr. univ. Anna Eva Budura, singurul expert român în istoria Chinei (2)

De curând cititorii români au făcut cunoştinţă cu o nouă carte scrisă de prof. dr. univ. Anna Eva Budura: ”China – vieţi în vâltoarea istoriei.” Specialitatea sa este istoria şi este singurul expert român într-un domeniu foarte complicat, istoria Chinei.

Interviu cu prof. dr. univ. Anna Eva Budura, singurul expert român în istoria Chinei (prima parte)

Vă prezentăm partea a doua a interviului realizat de redactorul RRI Marian Mizdrea.

[...]

Partea a II-a

R: În afara acestui motiv, din păcate sunt foarte puţini oameni ca dumneavoastră, ca soţul dumneavoastră, care după o experienţă de o viaţă pe relaţia cu China, să găsească timp şi voinţă pentru a aşterne pe hârtie rezultatele studiilor, cercetărilor, experienţelor.

Anna Eva Budura: Citind biografia lui Sima Qian veţi găsi tragedia omului cinstit, corect, în faţa mârşăviei celor cu suflete mici. S-a întâmplat ca un mare general să fie trimis în bătălie împotriva unor seminţii nomade. Toată lumea a ştiut că acest general este de o corectitudine, cinste şi capacitate militară extraordinară. S-a întâmplat, însă, ca acesta să fie copleşit numeric de adversarii pe care trebuia să-i liniştească şi, constatând că nu are şanse de izbândă, a decis să-şi salveze armata şi s-a predat. Știrea a ajuns la curtea imperială, împăratul a fost revoltat. Bineînţeles că toţi curtenii au sărit cu acuze pentru a fi pe placul lui. Singurul care şi-a permis să vorbească altfel decât ceilalţi, a fost istoricul (n. red: Sima Qian). El a spus: ”Cunoaştem cu toţii caracterul şi capacităţile acestui general. Măria-Ta, aşteaptă înainte de a aduce un verdict împotriva lui.” Împăratul, furios că iată, cineva ridică vocea împotriva părerii lui, l-a condamnat la o pedeapsă foarte gravă, cea mai umilitoare pedeapsă, la castrare. După executarea sentinţei, Sima Qian hotărăşte să se sinucidă. Nu a trecut multă vreme şi a sosit ştirea că generalul şi-a refăcut forţele, a învins şi se întoarce victorios. Istoricul este reabilitat, (culmea ironiei! Ce să mai reabilitezi?). Veţi vedea în carte scrisoarea lui adresată unui prieten după ce a fost pedepsit, superb fragment. Deci, este reabilitat, i se dă o funcţie mai mare decât cea pe care o deţinea până atunci dar, bineînţeles, în situaţia în care se afla: ”aruncat în camera unde „femeile creşteau viermi de mătase”, (denumirea eufemistică a locului în care se afla), era desconsiderat şi batjocorit de toată lumea. Doar determinarea de a-şi încheia opera îl mai ţine în viaţă. Ultimele însemnări sunt din anul 91. Se presupune că la scurt timp după acest an, el a părăsit această lume. Deci, în paginile cărţii, găsim asemenea personalităţi tragice, a căror suferinţe se regăsesc în mai toate epocile istorice şi pe toate meridianele lumii. Vedeţi, slugărnicia curtenilor se întâlneşte chiar în zilele noastre, şi câţi nu au trăit tragedia acestui om care este reabilitat după ce nu se mai poate face nimic?

R: Aţi abordat şi câteva personalităţi feminine. China este sensibilă la aceste aspecte.

Anna Eva Budura: Da, şi este firesc ca şi eu să fiu sensibilă. Este vorba despre biografia singurului împărat-femeie al dinastiei Tang, Wu Zetian, care a dat la o parte şi cu foarte multă cruzime chiar, pe toţi bărbaţii nevolnici care trebuia să urce pe tron şi s-a declarat împărat. Este singura femeie cu această poziţie în istoria Chinei şi, într-adevăr, ajunge să ridice la punctul culminant de strălucire marea dinastie Tang. Urmează şi biografia nepotului care va continua opera ei. Este biografia “concubinei nestemată”, concubina împăratului Guangxu, care a încercat să facă o reformă în 1898 şi, apoi, veţi găsi biografiile soţiilor celor două personalităţi de seamă ale Chinei moderne, biografii care mi-au stârnit emoţii puternice. Sunt cele două femei revoluţionare, una care moare cu un curaj extraordinar în faţa plutonului de execuţie refuzând să divulge locul în care se află Mao Zedong, cealaltă, a doua soţie, cu două puşti în mâini, reuşea uneori să contribuie la slăbirea presiunii exercitate de armate inamice asupra armatei revoluţionare. Găsim soţii care s-au supus şi care şi-au făcut datoria de noră, noră tradiţionalistă, de mare corectitudine, cum au fost prima şi a doua soţie a lui Jiang Jieshi (n.red: Chiang Kai-shek) şi, bineînţeles, apare o reprezentantă a noii generaţii de femei chineze care deja sunt bine educate şi care într-adevăr joacă un rol hotărâtor în viaţa politică şi în viaţa economică a Chinei, aşa cum sunt cele trei surori ale familiei Song, Song Qingling, Song Meiling şi Song Ailing.

Cele şapte femei, a căror biografie se regăseşte în acest volum, mi s-au părut reprezentative pentru epoca extraordinar de complexă în care se afla China după răsturnarea dinastiei Qing, perioadă în care, pe de o parte, existenţa ei era periclitată de puterile colonialiste şi, pe de altă parte, creştea acea forţă revoluţionară care avea să ducă la schimbarea statutului de ţară semi-feudală şi semi-colonială a Chinei.

R: Desigur, nu este posibil accesul la o serie de documente, dar v-aţi fi dorit să puteţi aborda şi realiza biografia vreunei personalităţi marcante din ultimii 40-50 de ani?

Anna Eva Budura: Eu tot istoric am rămas. Deşi sunt multe personalităţi feminine, de pildă soţia preşedintelui Liu Shaoqi, Wang Guangmei – chiar acum citesc o carte care cuprinde un interviu memorialistic al ei. Ea a fost o femeie dintr-o familie cu oameni foarte dotaţi, erau 11 fraţi şi surori, toţi foarte bine pregătiţi. Dar nu m-aş încumeta să scriu. Ar mai fi Song Qinling, a fost soţia lui Sun Yat-sen, o figură feminină foarte frumoasă. Se spunea, ”dacă soţia lui Jiang Jieshi, Song Meiling, a iubit puterea, iar Song Ailing (altă soră) a iubit banul, Song Qingling a iubit China.” Și ea, pentru asta, deşi diferenţa de vârstă era foarte mare, s-a căsătorit cu Sun Yat-sen pentru a fi alături de el şi să-l sprijine în lupta revoluţionară. Era o femeie foarte bine educată, în Statele Unite, de o bunătate şi generozitate sufletească remarcabile. Dar, iarăşi, nu m-aş încumeta să-i scriu biografia pentru că nu mă simt suficient de pregătită pentru aşa ceva şi nici nu dispun de o documentare completă. Deşi a apărut o biografie a ei şi, la un moment dat, am şi încercat şi am vrut să scriu, dar pe urmă mi-am dat seama că sunt foarte multe elemente care nu s-au dat, încă, publicităţii.

R: Nu mai vorbim despre personalităţi recente..

Anna Eva Budura: Nu, nu. Vedeţi, ultimul personaj despre care vorbesc este Pan Deming, cel care a pornit pe jos şi apoi cu bicicleta pentru a face înconjurul lumii pentru a dovedi că China nu este ”omul bolnav al Asiei.” Asta în 1931, când Japonia atacă China şi când toate ziarele occidentale şi multe cărţi din Occident nu vorbeau despre China decât ca fiind ”omul bolnav al Asiei.” Adică, o desconsiderare totală a Chinei, a realizărilor sale, a valorilor sale, cu o atitudine arogantă a europocentrismului revoltătoare. El, deşi foarte tânăr, avea 20 de ani când a pornit, a făcut înconjurul Pământului în şapte ani pe jos. A fost primit de toate marile personalităţi, începând cu Ataturk, Roosvelt, regii Europei şi peste tot a demonstrat că “dacă eu, cu forţa mea fizică, reuşesc să trec deşertul pe jos, să mă lupt cu şerpii, cu bandele de hoţi, să sufăr de sete; dacă eu, un chinez umil oarecare pot face toate acestea, atunci vă daţi seama că naţiunea chineză are putere şi forţă şi nu merită a fi numită omul bolnav al Asiei.” Este o adevărată personalitate, de aceea am intitulat materialul dedicat lui “Pan Deming – mesagerul unui ideal.”

Foarte frumoase sunt şi biografiile acelor personalităţi care au deschis China spre lume, cum este Zheng He, apoi călătorii care au lăsat în urma lor însemnări unice în lume, de exemplu Zhou Daguan, care a fost martor al măreţiei Angkorului şi datorită lui s-a descoperit Angkorul khmerilor. El a fost cel care a descris măreţia extraordinară a Angkorului, capitala regatului khmer din secolul XIII. Pe urmă francezii au tradus notele lui de drum şi pe baza acestora a pornit Muhot, a descoperit intrarea prin junglă şi, ulterior, Angkorul.

Mai sunt şi alte personalităţi. Primii diplomaţi chinezi în Occident care, cu demnitate, în ciuda faptului că li se pregătea un tratament arogant, au reuşit să se impună lumii occidentale prin cunoştinţe, prin gentileţe, prin politeţe şi să se integreze într-un timp record obiceiurilor occidentale. De asemenea, este frumoasă şi biografia lui Guangxu, împăratul reformator, cel care inspirându-se de la reforma Meiqi din Japonia a vrut să modernizeze China.

R: Obişnuiţi să ne surprindeţi cu lucrările dumneavoastră, prin multitudinea de informaţii şi calitatea conţinutului, dar şi prin momentul apariţiei lor. Ne-am întâlnit în urmă cu două luni şi nu aţi spus nimic...

Anna Eva Budura: Nu, nu, lucram la ultima biografie, a lui Huang Jialue. A fost unul dintre primii chinezi crescuţi de misionarii iezuiţi şi luaţi în Franţa pentru a fi hirotonisiţi şi trimişi înapoi ca preoţi misionari chinezi, pentru că iezuiţii, după Mateo Ricci – care avea mult respect pentru China – au considerat că europenii nu vor putea înţelege aşa cum trebuie China. Dar el a rămas în Franţa, şi a devenit traducătorul şi bibliotecarul Regelui Soare. A început redactarea, la indicaţia acestuia, a unui dicţionar chinez-francez şi a unei gramatici a limbii chineze, o gramatică pe care, săracul, nu avea de unde să o ia pentru că, pe atunci, în China nu se ştia de gramatică. Prima încercare de realizare a unei gramatici a limbii chineze s-a făcut în anul 1839, dacă nu mă înşel. Deci, o sarcină aproape imposibilă dată unei persoane care nu avea pregătire pentru aşa ceva. El cunoştea limba chineză, ca orice chinez, cunoştea cultura chineză, ca orice chinez şi pe baza acestor cunoştinţe el s-a străduit să realizeze ce i s-a propus, sacrificându-şi viaţa. Și trebuie să vă relatez cât de frumos a scris el, despre strădania sa, în ultimele zile ale vieţii sale, Ducelui de Orleans, Regentul Regatului: “Pentru a recunoaşte marea binefacere (n.a: de a fi numit interpret) gentilomul străin (n.a: el vorbeşte la persoana a III-a despre el, gentilomul străin) a lucrat cu toată sârguinţa de care a fost capabil pentru a aduce la lumina zilei o gramatică a limbii chineze însoţită de alte câteva mici tratate, cu intenţia de a ajuta pe cei care ar vrea să înveţe limba, politeţea şi obiceiurile ţării sale. Să primească deci Domnia Voastră, cu bunătatea care-l face iubit fără deosebire tuturor, această mică lucrare pe care gentilomul străin îndrăzneşte să o prezinte Alteţei Sale Regale, cu gândul de a-i evidenţia dorinţa sa fierbinte de a-i face plăcere; s-ar considera fericit dacă pentru aceasta ar trebui să-şi verse sângele până la ultima picătură.” Aceste rânduri reflectă spiritul de răspundere al acestui chinez plecat în străinătate.

Mă bucur că pot constata faptul că în condiţiile în care am făcut alegerea personalităţilor prezentate, cine citeşte această carte rămâne cu o impresie despre evoluţia Chinei, despre trăsăturile caracterului poporului chinez, înţelege elementele care au determinat măreţia Chinei.

R: Vă mulţumesc foarte mult şi pentru interviu, şi pentru faptul că v-aţi străduit pentru a ne oferi rezultatele unor studii temeinice, bine documentate!

Anna Eva Budura: Asta a fost menirea noastră pe această lume. Aşa cum v-am spus, o picătură din oceanul istoriei Chinei. Aşa consider eu această carte: doar o picătură...

Autor: Marian Mizdrea, Radio România Internaţional

Interviu cu prof. dr. univ. Anna Eva Budura, singurul expert român în istoria Chinei (prima parte)

Share