Cu bicicleta prin Amsterdam

Se spune că în oraşul olandez de pe râul Amstel s-ar afla capitala ciclismului. Aici nu pare deloc neobişnuit să vezi domni eleganţi “la ghidonul” bicicletei în drum spre serviciu, doamne în ţinute ireproşabile pedalând grăbite de dimineaţă, chiar părinţi care-şi conduc copiii la şcoală adesea cu acelaşi mijloc de transport sau prieteni venind la întâlnire fiecare cu vehiculul propriu. Cătălina locuieşte în Amsterdam de un an şi ne povesteşte cum este mersul pe două roţi în cel mai libertin oraş al Europei

Reporter: Ce impresie ţi-a creat Amsterdamul în primele zile după ce ai sosit? Ce ai remarcat ca fiind foarte diferit faţă de Bucureşti?

Cătălina: Prima interacţiune cu Amsterdamul a fost în decembrie 2010, doar că atunci eram în postura de turist şi, aşa cum ştim cu toţii, impresiile se schimbă sau, mai bine spus, se rafinează atunci când devii rezident. Am avut nevoie de câteva luni pentru a digera fenomenele meteo şi abia apoi pot spune că am deschis ochii pentru a analiza noua mea ţară. Una din primele uimiri a fost legată de bicicletă. Ştiam cât de dezvoltat este acest mijloc de transport, dar nu eram pregătită pentru o astfel de magnitudine. Savuram liniştită o cafea, când observ o gravidă în apropierea termenului cum iese din casă şi se urcă natural pe bicicletă pentru a pleca la cumpărături. A doua surpriză a fost un tătic cu copilul de câteva luni agăţat la piept în port-bebe, pe bicicleta, cu mâna stângă pe ghidon, iar în mâna dreaptă cu plasa plină de cumpărături. Am încercat să fiu cu mintea deschisă şi să nu etichetez automat aceste evenimente ca ţinând de inconştienţa oamenilor de pe aceste meleaguri.

Reporter: De unde crezi că vine această pasiune a olandezilor pentru biciclete? Este o atitudine ce ţine de noile tendinţe, un fel de modă şi o formă de agrement sau mai degrabă are de-a face cu spiritul germanic pragmatic care încearcă să îmbine disciplina mişcării cu responsabilitatea faţă de păstrarea unui aer cât mai curat?

Cătălina: Categoric nu vorbim de un curent al ultimilor ani. E ceva care vine din trecut şi care a răzbit în pofida dezvoltării industriei auto. Îi ajută foarte mult şi dispunerea geografică a ţării, totul este plat, singurele dealuri sunt în sud, lângă Maastricht. De altfel, olandezii numesc aceste dealuri munţi, lucru care bineînţeles mi se pare extrem de amuzant. Chiar şi clima, care pe un român îl poate împinge în depresie, facilitează pedalatul, deoarece iarna temperatura coboară rar sub zero grade, iar vara nu putem vorbi de caniculă. Iarna trecută a nins cam de trei ori, moment în care transportul public se dă un pic peste cap, în special cel feroviar, care se pare că nu prea e pregătit pentru ninsori. Dar bicicletele răzbesc imperturbabile prin nămeţi, iar autorităţile curăţă în primul rând pistele şi abia apoi străzile. Iar spiritul lor germanic, cum l-ai numit, îi dă jos din confortul maşinilor şi îi urcă pe bicicletă în pofida ploii sau a ninsorii. Este ceva într-adevăr remarcabil, aproape imposibil pentru un român. Să îţi duci copiii dimineaţa la gradiniţă sau şcoală, aproape neprotejaţi de ploaie, fără să te gândeşti că se vor îmbolnăvi, nu cred ca se poate imagina prea curând în Romania.

Reporter: Simţi că este într-adevăr mai profitabil, şi nu doar financiar, să mergi cu bicicleta? De ce?

Cătălina: Ce mult mă bucur că ai abordat tu aspectul financiar. Pentru că el există şi este chiar extrem de important. Nici măcar nu se mai străduiesc să declare că merg cu bicicleta pentru a salva mediul, ci folosesc mereu ironia şi autoironia pentru a depăşi elegant faptul ca sunt zgârciţi sau, hai să spunem, atenţi la pungă. Există o cultura a economisirii în această ţară, toţi copiii sunt educaţi pe toate căile posibile cum să economisească bani. A merge cu taxiul, chiar şi până la spital, este considerat un moft sau chiar o eroare de judecată, deoarece taxiul este scump, iar bicicleta este gratis şi te duce repede. Şi bineînţeles este mult mai sănătos să faci mişcare. Cunosc un singur cuplu care nu foloseşte bicicletele, intelectuali, el profesor universitar, ea, rusoaică la origine, restauratoare de tablouri. Mi-au declarat vehement că e periculos să mergi cu bicicleta şi că nu este deloc graţios pentru o femeie să pedaleze. Pe mine m-au amuzat, probabil că olandezii îi consideră nişte neadaptaţi excentrici.

Reporter: Ce tip de biclete folosesc îndeosebi locuitorii Amsterdamului?

Cătălina: Găseşti o multitudine de tipuri. Începând de la cele clasice, fără schimbător de viteze, aşa numitele "city bikes", până la bicicletele profesioniste, de cursă, numite "road bikes". Cele de oraş sunt echipate cu scaun/scaune pentru copii şi cu sacoşe sau coş pentru cumpărături. Apoi sunt cele speciale de transportat mai mulţi copii, care au un soi de ladă din lemn plasată în partea din faţă, cu bancuţe pe care stau copiii. Nimeni însă nu se foloseşte de bicicletă pentru a o etala, pentru a se făli cu cea mai frumoasă şi fistichie bicicleta din oraş. Sunt pragmatici, îi interesează să îi transporte în siguranţă şi să nu atragă atenţia hoţilor. Oricum, bicicletele sunt legate bine cu nişte lanţuri impresionante.

Reporter: Este scump să-ţi cumperi o “bicicleta de oras” in Amsterdam?

Cătălina: O bicicletă nouă este scumpă, vorbim de minim sute de euro. Mie personal mi s-a părut normal să achiziţionez o bicicletă la mâna a doua, toţi vânzătorii avertizându-mă că se fură. Sunt convinsă că se cumpără multe biciclete noi şi scumpe, probabil de către cei care locuiesc la casă şi îşi ţin bicicletele în interior. Altfel nu înţeleg cum ar funcţiona atâtea magazine pe care le-am întâlnit în cale.

Reporter: Achiziţionarea unei biciclete este vazută ca o investiţie sau reprezintă un gest devenit banal, aproape o “obligaţie morală”?

Cătălina: Nu te numeşti olandez dacă nu ai garajul plin de biciclete. Şi când spun plin, mă refer la cel puţin două biciclete de căciulă. Şi să nu credeţi că nu le folosesc pe toate. Cine e pasionat într-adevăr deţine trei biclete: una de oraş, o cursieră şi un mountain bike. Sunt foarte mândri de această pasiune a lor.

Reporter: Daca ai face comparaţia cu Bucureştiul, care ar fi avantajele? Exista şi dezavantaje?

Cătălina: Primul avantaj, şi nu doar faţă de Bucureşti, este infrastructura impecabilă. Aproape nu există kilometru de stradă fără pistă specială de biciclete. Şi acolo unde nu este, în special pe străzile vechi, înguste, tot ele sunt prioritare, şi nu maşinile. Iarna trecută se vorbea prin presa locală despre un proiect de încălzire a pistelor de biciclete pentru a încuraja folosirea lor iarna, în condiţii de zăpadă şi gheaţă, când am inţeles că numărul accidentelor creşte foarte mult. Mi s-a părut de domeniul fantasticului. Dar sunt convinsă că acest proiect va fi pus în practică. Eu am pedalat şi în Bucureşti, şi în Olanda. Ţin minte cât de nesigură m-am simţit în Bucureşti, cu maşinile care treceau în viteză foarte aproape de mine, deranjate evident că trebuie să intre în depăşire. Nu vezi aşa ceva aici. Chiar dacă eşti pe stradă şi nu pe pista specială, toţi conducătorii auto manifestă o grijă aproape maternă când vine vorba de confraţii lor biciclişti.

Reporter: Ce crezi că ne lipseşte nouă, românilor, pentru a dezvolta o astfel de “cultură” a mersului pe două roţi?

Cătălina: Ne lipseşte în primul rând infrastructura. Adică ceva de care ar trebui să se ocupe guvernanţii noştri. Tot ei, după ce se ocupă de infrastructura şi de dezvoltarea transportului public, ar trebui, după modelul olandez, să marească considerabil taxele pe maşini. Aici plăteşti cred că şi taxa la achiziţionarea unei maşini jumătate din valoarea ei. Enorm. Cum altfel să descurajezi comoditatea omului? Căci într-adevăr ţine de atitudinea faţă de viaţă să renunţi la maşină în favoarea bicicletei, dar poţi fi foarte bine impulsionat în această direcţie de către factorii de decizie. Şi cum altfel, dacă nu umblând la buzunar?

Reporter: Iulia Lăpădat

Share