Pascal Bruckner: `Mila şi caritatea sunt sentimente perverse`

Reporter: În noul dvs volum "Casa îngerilor" tratati atitudinea fata de cersetorie in toata complexitatea sa, de la mila la ura, de la sprijin la agresivitate. Dar fata de aceasta categorie sociala exista in primul rand respingere. Credeti ca mai exista in Franta si alte categorii care se supun unor astfel de sentimente din partea societatii?

Pascal Bruckner: Da, este cumva oficial deja ca francezii nu ii suporta pe cei bogati, cred ca acestia le-au furat banii si ca ar trebui sa le fie rusine. Sentimentul ascuns este de fapt unul de invidie.

Reporter: Credeti ca taxele ridicate sunt o forma de solidaritate sociala sau prin impozitele pentru cei bogati li se arata adversitate?

Pascal Bruckner: Da, sunt taxe mari, dar nu cele mai mari din Europa. De asemenea discursul public este unul indreptat impotriva celor bogati, fiindca tuturor le e teama sa nu saraceasca . Ideea este ca pretindem ca avem compasiune pentru cei saraci si ca taxele ridicate pentru cei instariti asigura un viitor si pentru cei mai putin fericiti. De fapt este si o dovada de egoism la mijloc ii hranim pe cei saraci de teama sa nu ajungem ca ei, si apoi nimeni sa nu ne sprijine.

Reporter: Personajul principal din volumul "Casa ingerilor" incepe o vanatoare impotriva celor care cer bani? Ce invata din experienta aceasta extrema?

Pascal Bruckner: Invata enorm, invata sa simta! Parcurge un traseu de la ura la compasiune. La inceput are o reactie violenta isi doreste sa ii omoare pe toti, sa curete strazile Parisului. Pas cu pas incepe sa devina interesat de vietile celor nefericiti, relizeaza importanta fiecarui destin si in final ajunge sa il simpatizeze chiar sa lege o prieteni cu un om fara adapost.

Personajul creat de mine se inscrie intr-o asociatie filantropica ajunge sa ii ingrijeasca pe oamenii fara adapost, dar cu gandul de a-i elimina. Se infiltreaza practic intr-o retea caritabila pentru a avea acces la mai multe posibile victime si mai ales ca sa nu atraga vreo suspiciune. Experimenteaza doua fatete, pe de-o parte face opere de caritate si pe de alta parte isi pregateste crimele.

Reporter: Un leu in haine de miel..

Pascal Bruckner: Da, exact asta incearca sa faca, este un miel cu minte de leu. Starea de agresor ramane mereu ca intentie.

Reporter: Un astfel de continut in care agresorul pare pasnic, in ce masura credeti ca este aplicat politic? As vrea sa analizati din aceasta perspectivă relatia autoritatilor cu universul cersetoriei.

Pascal Bruckner: Eram la o emisiune televizata in care povesteam continutul cartii si, in mod bizar, nu m-au contrazis, desi eu vorbeam despre literatura. Sigur ca au spus si ei ca e pura fictiune, dar declarau ca sunt constienti de sentimentul de dispret fata de cersetori. E adevarat, adaugau politicienii, cand te urci in metrou esti hartuit de oameni care cer bani statie dupa statie, uneori sunt agresivi, miros dezgustator si te asalteaza pana cand iti trezesc instincte violente. Unul dintre politicen,i o doamna, a simtit nevoia sa completeze ca ajungi la capatul puterilor cu acei cersetori.

Numarul lor mare te face sa ai sentimente inumane, daca ar fi vorba de o persoana, doua, te gandesti ca ai putea sa le ajuti , sa le hranesti si poate chiar sa le gasesti un loc de munca. Dar sunt atat de multi incat ajungi sa crezi ca nu exista solutii, asa cum e in Paris. Moralitatea capituleaza in fata numerelor.

Reporter: Multi dintre cei de pe strazi provin din Europa de Est si chiar Romania.

Pascal Bruckner: Cand vine vorba de romii din Romania, acestia sunt de asemenea intr-un numar semnificativ pe strazile din Franta, doar ca ei par mai organizati ceea cea demonstreaza un oarecare instinct de supravietuire pe care il poti admira. Dar cand locuiesc in suburbiile din Paris, vecinii lor devin foarte nervosi. Astfel se explica seriile de ciocniri violente care sunt convins ca se vor repeta si amplifica. Chiar si refugiatii din nordul Africii au intrat adesea in conflict si s-au plans de romii din Bosnia, Bulgaria sau Romania. Masura ministerului de interne a fost una dura, anume expulzarea romilor.

Reporter: Credeti ca numarul mare de cersetori a schimbat societatea franceza?

Pascal Bruckner:Da, a provocat depresii publicului general, oamenii si-au spus “Iata ce ma asteapta daca imi pierd locul de munca, o sa devin un cersetor ” .

Chiar si pe mine ma deprima. Si am sentimente de dispret si compasiune in acelasi timp. Pe strada, daca vad un cersetor tanar, tip la el si il intreb de ce nu isi foloseste energia pentru a munci. De ce isi foloseste mainile pentru a cersi in loc sa isi castige existenta in mod demn.

Reporter: Se poate face educatie pe strada?

Pascal Bruckner: Din pacate devine o mentalitate, te asezi, intinzi mana si astepti cateva monede; e o atitutdine periculoasa. Si sunt multi tineri care fac asa ceva, calatoresc dintr-un loc in altul in special vara. Includem aici categorii de rebeli skinheads.

Reporter: Solutia e una locala sau la nivelul Uniunii?

Pascal Bruckner: Nu, solutia e una locala, fiindca astfel de cazuri nu se intampla in tarile nordice si nici chiar in Germania, Belgia sau Olanda sau cel putin nu in masura in care intalnim oameni fara adapost in Franta. Francezii sunt prea toleranti, ofera adapost, hrana, centre medicale gratuite unde pot fi ingrijiti. Parisul este generos si intotdeauna va fi cineva pe strada pregatit sa iti dea bani de mila pentru a manca. Problema nu este una globala, ci tine mai degraba de politicile locale care atrag sau nu cersetori.

Reporter:In Romania se discuta intens despre aderarea la Spatiul Schengen, criticii nostri considera exact acest lucru ca mare parte din cetatenii saraci vor emigra si invada de data aceasta nu strazile, ci locurile de munca.

Pascal Bruckner: In Franta nu ar fi o problema sa primim oameni dornici sa munceasca, oameni cu diplome si pregatiti intr-un domeniu sau altul. Pe francezi ii sperie cersetorii si hotii. Discutia despre teama de a-ti pierde locul de munca se repeta in cazul mai multor nationalitati, sa ne reamintim de “instalatorul polonez”. In fond, cele doua realitati coexista, avem cersetori din anumite tari si tot de acolo avem muncitori calificati care rezolva niste nevoi.

Mai mult, Franta este ca un centru pentru refugiati, vin din toate colturile planetei din Afganistan, Kurdistan, Egipt s.a.m.d

De fapt, cum are loc in lume un conflict sau in razboi, Parisul, Londra sau Berlinul devin centre pentru refugiati. Printre acesti oameni, unii se implica in acte de talharie si criminalitate. Este partea trista a unei istorii triste, din care noi ceilalti cetateni trebuie sa intelegem si sa face diferentieri.

Reporter: Franţa se plânge de refugiaţii pe care îi adăposteşte şi, totuşi, dacă privim politica sa externă, vedem că se implică în conflicte de peste graniţă.  

Pascal Bruckner: Da. Chestiunea pozitivă este că Franţa are o voce pe plan internaţional şi ţinteşte să rezolve conflicte care ar putea avea repercusiuni inclusiv pentru Europa. Vedem cazurile din Libia, Mali şi intenţiile din Siria. Cred ca tara mea ar trebui rasplatita pentru interventiile pe care le-a avut. Francois Hollande ar trebui sa ii ceara bani Angelei Merkel, fiindca spre deosebire de Germania, Franta nu a fugit de responsabilitatile sale de stat european.

Franţa, la fel ca în politica internă, s-a implicat mult mai intens şi în cea externă. Cealalta fateta a politicilor noastre este ca refugiatii vin tot in Franta si sunt multe nationalitati, indieni, pakistanezi, chinezi, africani, arabi.

Reporter: Apropo de Germania si Franţa credeţi că relaţia tensionată dintre cele două s-a reactivat?   Pascal Bruckner: În primul rând, observ că reconcilierea cu Germania a fost fragilizată în ultimul timp. 

Cum apar mici discrepanţe, imediat cele două ţări îşi aduc aminte de problemele din trecut. Discutiile de acest fel au loc si intre Germania si Grecia.

Adevarul este ca Germania se bucura de succes, iar Angela Merkel e un lider foarte bun pentru tara sa, dar nu si pentru Europa fiindca nu a aratat vreun fel solidaritate. De fapt se conturează două blocuri: Europa de Sud şi cea de Nord. Franţa face parte din sudul neperformant, iar Germania se află la nordul simbolic.

Reporter: Unde credeţi că a greşit Franţa?  

Pascal Bruckner: Ne-am distrus industria şi ne-am constituit artificial, a fost o prostie politică a presedintilor francezi. Am distrus capitalismul, in favoarea serviciilor sociale si acum platim acest pret mare. Astfel am atras doar milioane de imigranti pentru a munci in locul nostru fiindca noi nu ne-am mai dorit sa facem chiar orice sarcina.

Am pus lacat industriei siderurgice, a celei constructoare de masini crezand ca vom ramane intotdeauna primii. Germania a dat dovadă de mai multă inteligenţă, nu a renunţat la industrie şi s-a afirmat pe piaţă cu produse de lux. Au preferat calitatea asupra cantitatii.

Trebuie sa recunosc germanii s-au descurcat bine, cat timp noi francezii nu am reusit.

Reporter: Succesul Germaniei nu legitimează poziţia de lider al Europei, atunci?  

Pascal Bruckner: Germania este un lider economic, nu şi unul politic., ceea e o mare problema fiindca Europa nu are un lider, un creier care sa ghideze uniunea. Acum fiecare stat membru incearca sa isi rezolve doar situatia sa.

Franta are resurse in acest sens, dar ne trebuie rezistenta si rabdare. Cred ca francezii isi cunosc potentialul de ceea nici nu cred ca mai vor sa fie primiti imigranti. Rata somajului e ridicata in tara si cred ca o majoritate covarsitoare ar sustine inchiderea granitelor.

Reporter: Ca o concluzie a discutiei noastre sa inteleg ca nu considerati actele de caritate ca pe o solutie la criza mondiala?

Pascal Bruckner: În mod absolut, nu! Mila şi caritatea sunt sentimente perverse! Niciodata nu am inteles de crestinii conisdera mila una dintre virtutile teologice si au comparat-o cu iubirea pentru aproape. Cand iubesti e un semn de egalitate fata de celalat, il tratezi de la acelasi nivel, cat timp mila il plaseaza pe celalat intr-un plan inferior.

Sigur actele de caritate compenseaza pentru lipsa politicilor sociale, dar nu pot inlocui niciodata un stat ala bunastarii eficient.

Mila nu poate inlocui dreptatea!

Autor: Claudia Maria Zidaru

Share