Interviul acordat de componentele trupei Amadeus biroului de presă al Pavilionului România la Expoziţia Mondială 2010

Împreună cu ansamblul folcloric Crişana şi fanfara Shavale, trupa Amadeus a fost ambasadorul cultural al României la EXPO 2010 în perioada 27 – 31 mai, susţinând două concerte live, la Music Club Expo Cultural Centre şi pe scena Pavilionului României. Înainte de revenirea în ţară, cele patru fete au avut amabilitatea de a vorbi despre experienţa celor câteva zile de participare la Expoziţia Mondială.

Î: Vă aflaţi pentru prima oară la Shanghai?
R: Da, suntem pentru prima dată, dar am mai concertat în Asia.

Î: Cum v-aţi hotărât să acceptaţi deplasarea aici?
R: În primul rând, Marian (n.red: managerul trupei) ne-a spus să ne decidem într-o jumătate de oră. Nici nu a fost nevoie de prea mult timp, de altfel, pentru a hotărî asta.

Î: Ştiaţi despre Expoziţia Mondială?
R: Ştiam câteva lucruri, apoi am intrat pe internet şi am aflat mai multe amănunte.

Î: În general, artiştii se interesează şi despre condiţiile financiare atunci când concertează. Aţi aflat că se vor asigura deplasare, cazare, diurnă, fără alte onorarii. De ce aţi acceptat aceste condiţii?
R: Am acceptat pentru ţara noastră, pentru imaginea ţării noastre, nu a fost niciun motiv financiar. Ne-am gândit, am discutat, având în vedere faptul că este un eveniment la care putem arăta că suntem mândre de a fi românce. Ne bucurăm foarte mult că am fost alese să reprezentăm România în această perioadă. Şi acum, la final, putem spune că ne-a plăcut foarte mult, totul, ne-aţi primit extrem de bine. Chiar ne-am simţit extrem de bine şi ne pare rău că plecăm. Este un colectiv foarte simpatic.

Î: Cum aţi fost primite la primul spectacol, la Music Club, cum aţi simţit publicul?
R: Un public atent, foarte atent. Am avut şi ceva emoţii, dar sunt emoţii constructive. La început ni s-a spus că este posibil ca publicul chinez să nu reacţioneze foarte prompt, dar am fost surprinse când am observat că ne aplaudă în timp ce cântam, reacţionau în fiecare moment. Oricum, am constatat că Wilhelm Tell este cea mai aplaudată piesă.

Î: După spectacolul de la Music Club aţi venit la Pavilionul României.
R: A fost foarte frumos. Am urmărit şi programul ansamblului Crişana, am jucat şi o horă cu dansatorii. Ne-au invitat la joc. Vă daţi seama, am jucat hore în China...

Î: Al doilea spectacol a fost pe scena pavilionului nostru.
R: A ieşit foarte bine. Şi locaţia este foarte bună. Avem un pavilion foarte frumos, întregul pavilion. Iar scena, gradena, sistemul de lumini şi audio sunt excelente.

Î: Aţi mai lucrat împreună cu specialiştii de la Stage.
R: De multe ori. În cei zece ani de zile am avut multe ocazii. Ei ne-au oferit un sistem mult mai bun decât cel din Music Club. Pentru noi, ca artişti, totul a fost foarte bine pe scenă. Acest lucru este foarte important, pentru că trebuie să ne auzim, să ştim cum cântăm, să avem controlul pentru a putea transmite mai departe. Şi starea noastră se schimbă în funcţie de sunet. Dacă este sunetul bun pe scenă ne simţim bine şi suntem mai dezinvolte. Într-adevăr, la primul concert nu ne auzeam exact aşa cum suntem noi obişnuite şi am fost destul de concentrate pentru a ne auzi bine, să ştim cum cântăm.

Î: Gradena noastră nu a fost ocupată la maximum. S-a mers pe ideea invitării comisarilor generali, directorilor de pavilioane... În schimb, împrejurul pavilionului erau foarte mulţi vizitatori care au urmărit întregul spectacol. A urmat invitaţia la restaurantul pavilionului. Cum vi s-a părut?
R: Ne-am bucurat foarte mult pentru că am avut mâncăruri româneşti, avem o săptămână de când am plecat din ţară. Au fost şi prăjituri, au fost invitaţi... Şi restaurantul este frumos, elegant.

Î: Invitaţii erau spectatorii voştri.
R: Am fost surprinse de atitudinea lor. Foarte mulţi au venit să ne felicite pentru concert, am făcut fotografii împreună, ne-au spus că le-a plăcut foarte mult spectacolul. Pentru noi este foarte important să aflăm şi părerea publicului spectator.

Î: Astăzi au servit masa în pavilion comisarul general al Argentinei, împreună cu doi invitaţi. M-au întrebat unde sunteţi şi le-am spus că plecaţi în seara asta. Au făcut semn de la ochi către obraji, semn că regretă plecarea voastră.
R: Şi nouă ne pare rău că plecăm. Acum suntem obişnuite cu ora, cu meniurile şi ne-am împrietenit cu voi, putem spune că ne-am integrat în atmosfera expoziţiei.

Î: Aţi fost împreună şi cu artiştii de la Crişana şi Shavale.
R: E frumos. Cred că stând atât de mult timp împreună, între străini, parcă te simţi frate/soră cu ceilalţi, ca într-o familie.

Î: Se spune că, în general, românii nu sunt în relaţii foarte bune, în străinătate.
R: Este posibil, dar noi pe unde am fost nu am observat asta. Probabil este vorba de românii care locuiesc în altă ţară. Ar putea fi vorba şi de mediul în care te afli. Într-un mediu cultural, de regulă, oamenii se iubesc. Petrec foarte mult timp împreună şi se crează o legătură destul de strânsă.

Î: Nu obişnuiesc să fac comparaţii, dar vă rog să vorbim puţin şi despre Pavilionul România. Aţi fost prin Expo, aţi văzut şi alte pavilioane. Cum vedeţi pavilionul nostru? Vă întreb asta pentru că noi, cei de-aici, îl ştim ca şi design încă de la săparea primei gropi pe şantier. Când avem vizitatori noi, suntem foarte interesaţi de opiniile lor. Voi îl vedeţi acum pentru prima dată, cum vi se pare? Se încadrează în arhitectura, în peisajul expoziţiei? Iese în evidenţă? Atunci când v-aţi plimbat prin Expo şi aţi văzut pavilionul, ca români, aţi avut cât de puţin ideea de a-l evita, să preferaţi a gândi că nu este al României?
R: Nuu, dimpotrivă... Ne-a atras atenţia. Am văzut şi un magnet cu pavilionul nostru, puţine pavilioane aveau imaginea pe magneţi. Am fost foarte mândre, ne-am şi cumpărat. Pavilionul este foarte drăguţ şi, culmea, atunci când l-am văzut prima oară nu ştiam că este pavilionul nostru pentru că fotografiile pe care le văzusem îl prezentau din altă direcţie, iar noi am văzut mai întâi „muşcătura” şi ni s-a părut foarte interesant, am şi spus că arată foarte bine. Când am constatat că este al nostru şi am realizat că este scena pe care vom cânta am fost foarte mulţumite. Este foarte bună poziţia, dar şi designul, pentru că programele de pe scenă pot fi urmărite şi dinafara pavilionului.

Î: Ce cuvinte chinezeşti aţi învăţat?
R: Ştim să numărăm până la 10, dar îţi spunem până la 5: „yi, er, san, si, wuuuu....” Am mai învăţat „Zai jian, Shanghai!” La revedere, Shanghai!

Î: Şi noi sperăm să ne revedem. Vă mulţumim pentru tot ce aţi făcut la Shanghai şi vă urăm succes!

(1 iunie 2010, Shanghai – Reporter: Marian Mizdrea)

Interviul în format PDF

Share