Interviu
RSS Interviu

Zilele Andrei Tarkovski la București

La București a avut loc în săptămâna care a trecut un regal Tarkovski, 80 de ani de la nașterea marelui regizor rus. Au fost proiectate filemele sale, documentare despre una dintre cele mai mari personalități ale secolului al XX-lea, care va rămâne în istoria cinematografiei mondiale cu filme precum "Oglinda", "Andrei Rubliov", "Călăuza", "Solaris" ori "Sacrificiul", film de pe coloana sonoră a cărui veți recunoaște, poate, fragmente ce ilustrează reportajul următor.

Andrei Tarkovski spunea că lumea există pentru că în noi să se dea o luptă între bine și rău și binele să învingă, iar prin aceasta să ne dezvoltăm spiritual. Viața este unerori foarte grea, așa încât regreți că te-ai născut, dar alteriori îți dăruiește multe lucruri atât de minunate, pentru care merită să trăiești. Sora regizorului, doamna Marina Tarkovskaia, spunea că a trăit clipe de mare bucurie pe toată perioada festivalului.

"Impresiile sunt intense, au fost zile interesante, au fost zile pline, au fost exprimate păreri și concepții diferite, dar toate reunite în numele lui Tarkovski, a dragostei pentru el, a interesului pentru creația sa și mă întorc acasă entuziasmată de parcă mi-ar fi crescut aripi datorită oamenilor pe care i-am întâlnit aici", a declarat Marina Tarkovskaia.

Printre invitați s-a aflat și Layla Alexander-Garrett, de la Londra, autoarea cărții "Culegătorul de vise", cea care a lucrat cu reputatul regizor la ultima peliculă "Sacrificiul", în Suedia. Cu siguranță, Andrei Tarkovski a fost un visător.

"Ce regizor nu este un visător? Dacă ești un om de creație desigur că ești un visător, ești un fantezist. El mi-a spus: 'Scrie doar ceea ce am însemnat eu pentru tine. Ceea ce ai simțit tu. Nu înseamnă neapărat că trebuie să scrii despre mine doar ca despre un om bun'. Eu l-am văzut în diferite momente, când se adresa echipei de filmare, când era disperat, când era bucuros. În general, în această carte sunt descrise 55 de zile de filmare. Este un om și un artist pe care este imposibil să-l uiți. În sufletul, în inima mea rămâne un om foarte, foarte deosebit și sunt bucuroasă că ne-am întâlnit, sunt recunoscătoare destinului și forțelor divine", a spus Layla Alexander-Garrett.

Iată și câteva impreii ale ale celor prezenți la proiecții și dezbateri.

"Sunt sub imperiul acestei bucurii, că mi s-a dat ocazia să fiu aproape de spiritul lui Andrei Tarkovski".

"Impresia a fost una specială. Eu am venit de acasă cu un Tarkovski pe care credeam că-l cunosc, simpozioanele mi-au oferit o altă viziune. Prin revizionare s-au deschis și alte piste de a înțelege. De aceea cred că Tarkovski este ca o operă deschisă".

Organizatorul principal al evenimentului a fost criticul de film Elena Dulgheru.

"A fost un succes nebănuit, care chiar a depășit așteptările. A fost dragostea a multor oameni, multor prieteni ai lui Tarkovski pe care am descoperit-o și care s-a reunit așa, în valuri succesive, care în aceste zile ale festivalului a răzbătut sub forma unui al noulea val de bucurie, de prietenie, de entuziasm, care ne bucură pe toți", a declarat Elena Dulgheru.

Criticul de film Dmitri Salînski din Rusia a ținut mai multe prelegeri.

"Aceasta este o sărbătoare, dar cel mai important este fatpul că oamenii nu numai că se interesează de opera lui, dar își și exprimă propriile idei într-un mod foarte profund și analitic și poți discuta cu spectatorii la un nivel foarte înalt de înțelegere. Pentru mine este foarte important", spunea Salînski.

L-am rugat la sfârșit să-l caracterizeze pe Andrei Tarkovski în câteva cuvinte. Răspunsul a fost foarte scurt: Într-un singur cuvânt, geniu. Alte cuvinte sunt de prisos. Pur și simplu, geniu.

Testamentul, sacrifciul lui Andrei Tarkovski a fost în numele artei, iar crezul lui a fost că arta există ca să-i ajute pe oameni să se schimbe și să crească spiritual.

Autor: Alla Stâncaru Luncă



Radio România Actualități - 9.12.2012 14:01