Interviu
RSS Interviu

Roman Vlad: Positano, între muzică și mare

Roman Vlad: Positano, între muzică și mare

"Eu cred că într-un loc atât de frumos nu se moare niciodată"

În urmă cu câteva luni, i-a fost publicată autobiografia, a terminat deja de scris primele capitole din viitoarea sa carte și compune o partitură pentru pian intitulată "Evocare în jurul unui motiv lituanian". Îl găsim pe maestrul Roman Vlad, compozitor, muzician și muzicolog, la reședința sa din Positano unde desfășoară o activitate intensă. Din memoriile sale aflăm de pasiunea față de muzică, de absurditatea și oroarea războiului, de dorința de a o lua de la început și de creativitatea din anii care au urmat acestei tragedii, dar mai ales admirăm capacitatea sa de a îmbina talentul cu rigoarea.

"M-am născut pe 29 decembrie 1919 la Cernăuți, în regiunea Bucovina, regiune care până în anul 1918 făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. La1 iulie 1920 a fost restituită României, numai că în 1940 a devenit o regiune rusă. În timpul războiului a fost ocupată de nemți iar apoi a făcut parte din Ucraina. Cinci schimbări în mai puțin de un secol. După ce mi-a controlat documentele, un funcționar de la vama britanică m-a întrebat unde m-am născut. I-am răspuns că acesta este un lucru pe care îl ignor. În 1950 am primit cetățenia italiană și cea onorifică a orașelor Positano și Ravello unde am dirijat Festivalul Wagnerian".

Cum de am ales să vin în Italia? "Era anul 1938 și căutam un maestru cu o vizuiune modernă pentru a-mi continua studiile. M-am transferat la Roma fără să cunosc nici un cuvânt în italiană. La Academia Santa Cecilia erau 12 locuri care se ocupau prin concurs. L-am luat, numai că nu mă aflam pe primele locuri. Maestrul Alfredo Casella și-a dat însă seama că aveam partituri de muzică contemporană, care era considerată interzisă în acea epocă și a făcut tot posibilul ca eu să devin studentul ilustrei academii ."Ne aflam în plină desfășurare a celui de-al Doilea Război Mondial."În 1941, nemții au vrut să mă înrolez, în special trupele SS repartizate la Roma. Eram antifascist și antimilitarist. Profesorii mei, printre care se numărau Arturo Bonucci, cel mai mare violoncelist italian și contele Enrico di San Martino, președintele de la Santa Cecilia m-au ajutat și m-am refugiat la ambasada Vaticanului".

Când ați venit pentru prima oară în regiunea Campania?

"Când aveam 24 de ani, la Roma, m-am împrietenit cu Michael Noble, directorul PWB, instituit de englezi pentru a reorganiza activitățile culturale italiene și cu americanul John Western de la UNRA, institutul american pentru ajutoarele economice cărora le-am dat lecții de pian. La Napoli am ajuns pentru prima oară în 1944. Noble trebuia să se ocupa de redeschiderea Teatrului San Carlo".

Iar la Positano când ați ajuns?

"Western închiriase un apartament în fața hotelului Miramare. Astăzi, după ce am călătorit atât de mult știu că este unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. Prietenul meu Carlino Cinque, proprietarul hotelului San Pietro a fost cel care m-a convins să cumpăr casa de la Chiesa Nuova. Era o ruină unde țineau caprele. Structura se ridică pe mai multe niveluri, ca de altfel toate casele din Positano, atât de dragi pictorului Paul Klee. Au trecut 50 de ani, eu privesc marea din fața casei mele și mă simt înconjurat de verde la fel ca atunci".

Positano a avut un rol important în viața dumneavoastră?

"Acești munți m-au salvat. În 1978 am ieșit cu soția mea Licia să facem o excursie micuță. Am urcat la o altitudine de 1200 de metri și am mers mai multe de șase ore. Seara ne-am întors la Roma iar la mine s-a declanșat pe neașteptate o hemoragie puternică. Investigațiile medicale au descoperit o tumoare la rinichi. Dacă nu am fi făcut acea 'plimbare', poate boala ar fi fost descoperită prea târziu".

Cine erau prietenii dumneavoastră din acea perioadă?

"Isabella Quarantotti, pe care am cunoscut-o când era măritată cu un englez, Alex Smith, și înainte să devină soția lui Eduardo De Filippo, frații Paolo și Aldo Sersale cu care mergeam în barcă, Nora Pattinson, mama lui Raimondei și a Faustei Gaetani, Pupa Marquardt, ducesa de Calabritto și Carlino Cinque. Însă una dintre cele mai intense prietenii a fost cea cu Franco Zeffirelli, cu care am colaborat compunând muzica câtorva dintre filmele sale sau ale spectacolelor de teatru".

Cu el și cu Eduardo de Filippo ați colaborat și cu ocazia Festivalului teatral de la Positano. "A fost o experiență entuziasmantă. Am dat spectacole chiar și pe plaja din Fornillo la care au participat oaspeți prestigioși precum Leonard Bernstein și Laurence Olivier căruia Eduardo De Filippo îi explica secretele bucătăriei napolitane și mai ales cele de preparare a sosului ragu. Erau ani fantastici când veneau artiști din lumea întreagă. Din fericire, Positano a rămas la fel ca atunci".

Ați fost prieten și cu Igor Stravinsky.

"În 1939, Igor Stravinsky trăia la Davos, în Elveția. Soția și fetița sa muriseră de tuberculoză, boală pe care o moștenise și el. Venise, fără să țină cont de sfatul medicilor, să se trateze la Positano, în vechea moară din Arienzo la prietenul său Michail Semenov.Era un loc destul de insalubru. Numai că s-a vindecat în manieră miraculoasă și a trăit până la 90 de ani. Eu cred că într-un loc atât de frumos nu se moare niciodată".

Articol de Valeria Ragno
Traducerea: Cătălina Păunel



LA REPUBBLICA - 4.09.2012 17:43