Comunicate de presă
RSS Comunicate de presă

Festivalul Internațional de Film de la Haifa, Israel (9-18 octombrie 2014)

Festivalul Internațional de Film de la Haifa, Israel (9-18 octombrie 2014)

"Când se lasă seara peste București" sau "Metabolism", regia Corneliu Porumboiu, și "Câinele japonez", regia Tudor Cristian Jurgiu, la Festivalul Internațional de Film de la Haifa, Israel (9-18 octombrie 2014)

Festivalul Internațional de Film de la Haifa se va desfășura în perioada 9-18 octombrie 2014. În cadrul festivalului vor fi proiectate filmele Când se lasă seara peste București sau Metabolism (România – Franța, 2013), regia Corneliu Porumboiu, în cadrul Competiției FEDEORA „Filmmakers of Tomorrow” și Câinele japonez (România, 2013), regia Tudor Cristian Jurgiu.

Proiecția filmelor este posibilă cu sprijinul ICR Tel Aviv.

Când se lasă seara peste București sau Metabolism

13.10.2014, ora 11:30, Cinemateca din Haifa

16.10.2014, ora 14:00, Cinemateca din Haifa

Bilete: http://www.haifaff.co.il/Movie%20Info.php?id=7858

Câinele japonez

13.10.2014, ora 11:15, Sala Rapapport

17.10.2014, ora 18:00, Muzeul Tikotin

Bilete: http://www.haifaff.co.il/Movie%20Info.php?id=7914#!prettyPhoto

Website: www.cainelejaponez.ro

Festivalul Internațional de Film de la Haifa are loc în fiecare an, timp de opt zile, în timpul sărbătorii iudaice a Sukkot-ului (sărbătoarea corturilor). Proiecțiile au loc în șapte spații culturale din Haifa: Auditorium-ul, Cinemateca din Haifa, sala Rappaport, Cinema Panorama, Muzeul de Artă Japoneză Tikotin, Centrul Cultural Krieger, Casa Hecht și spații în aer liber.

Festivalul a fost inaugurat în 1983, fiind prima manifestare de acest fel în Israel, și atrăgând de atunci, de fiecare dată, o largă audiență de cinefili și profesioniști media din Israel și străinătate. Sunt prezentate în medie 150 de filme, în premieră, cu un total de aproape 250 de proiecții: lungmetraje, documentare, filme de animație, scurtmetraje, retrospective și tributes. Echipa de conducere a Festivalului este compusă din profesioniști de film, oameni de cultură și personalități publice, și se desfășoară sub patronajul și cu sprijinul Primăriei din Haifa, al Ministerului Educației, Științei și Sportului – Consiliul Israelian de Film, Uniunii Europene.

Website: www.haifaff.co.il

Mai multe detalii: http://www.icr.ro/haifaff2014_ro



Agenția RADOR - 30.09.2014 17:21