Comunicate de presă
RSS Comunicate de presă

Ședința Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO

Ședința Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO

Astăzi, 30 septembrie 2014, a avut loc ședinta Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, la care a participat și domnul Nicolae Manolescu, ambasadorul României la UNESCO.

Dezbaterile s-au concentrat pe obiectivele prioritare ale României la UNESCO pe termen mediu și lung. Astfel, comisia a decis în unanimitate să facă eforturi suplimentare pentru consolidarea poziției României la nivelul Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură prin sprijinirea demersurilor și inițiativelor instituțiilor naționale. De asemenea, comisia consideră că este necesară o promovare mai eficientă a candidaturilor românești pentru funcții de conducere în cadrul acestui organism internațional. În plus, România ar beneficia de o vizibilitate crescută la nivel internațional dacă s-ar intensifica eforturile de înscriere pe Lista Patrimoniului Mondial a unor monumente de patrimoniu național.

Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO iși exprimă toata disponibilitatea în a susține și promova interesele României la UNESCO prin toate mijloacele aflate la dispoziția sa.

Președinte

Senator Traian Constantin Igaș



Agenția RADOR - 30.09.2014 15:46