Remiza P.S.I. – Punct SMURD urmează a fi realizată pe strada Eroilor, pe partea dreaptă sens de mers spre ANL, în imediata apropiere a chioșcului de bilete CTP. Termenul de execuție este de 12 luni de la data semnării contractului. În ceea ce privește datele tehnice, regimul de înălțime al construcției este P+1, iar suprafața desfășurată utilă totală este de 458 mp.
“Obiectivul este unul de importanță deosebită pentru locuitorii Floreștiului. În primul rând aceștia nu vor mai fi nevoiți să aștepte sosirea din Cluj-Napoca a unor echipaje de urgență, în caz de incendiu sau probleme de sănătate ori alte aspecte urgente. După finalizarea obiectivului, am discutat deja cu reprezentanții ISU, Remiza PSI va fi preluată de ISU Cluj și transformată într-un Punct SMURD. Acesta este un nou pas spre asigurarea unor condiții cel puțin decente de trai floreștenilor. De asemenea, avem și alte proiecte demarate, pe care le vom anunța zilele viitoare. M-am luptat pentru ca din bugetul record pe acest an, 81,2 milioane lei, o mare parte, 55 milioane lei, să meargă la Investiții. Iar acum rodul acestor eforturi începe să se vadă”, a spus primarul comunei Florești, Horia Șulea.