În perioada 18 – 20 septembrie 2014, Institutul Cultural Român de la Lisabona marchează 25 de ani de la căderea comunismului printr-o conferință susținută de cercetătorul român Bogdan C. Iacob și un colocviu cu participarea aceluiași, la Coimbra și respectiv Lisabona. Ambele vor avea ca subiect rolul anului 1989 în contextul istoriei contemporane.
Pe data de 18 septembrie, la orele 17h00, la Centro de Estudos Sociais al Universității din Coimbra (sala 1), Bogdan C. Iacob va lua parte la un dialogul intitulat „A Global 1989 and the End of the Cold War". Partener la această discuție va fi Prof. Dr. Miguel Cardina, cercetător la Centro de Estudos Sociais (Universidade de Coimbra). Acest eveniment este organizat în cadrul Nucleului de studii despre democrație, cetățenie și drept (Núcleo de Estudos sobre Democracia, Cidadania e Direito - DECIDe), al proiectului ALCORA - Novas perspectivas da Guerra Colonial: Alianças secretas e mapas imaginados (Noi perspective ale Războiului colonial: alianțe secrete și hărți imaginate).
Între 19 și 20 septembrie, la Universidade Nova din Lisabona (Faculdade de Ciências Sociais e Humanas, auditoriul 1), va avea loc a XXIII-a ediție a Școlii de Vară cu titlul „1989: The year the Cold War ended?”, organizată de Instituto de História Contemporânea al Faculdade de Ciências Sociais e Humanas. La acest eveniment, Bogdan C. Iacob va susține pe data de 19 septembrie, orele 12h00, prelegerea cu titlul „Ruinele istoriei: prăbușirea socialismului și moștenirile sale după 1989/History's Debris: The Collapse of Socialism and Its Legacies after 1989”. Intervenția lui Bogdan Cristian Iacob va aborda contextul prăbușirii regimurilor comuniste luând în considerare factori complementari discursului dominant - care se axează asupra rolului societății civile în cadrul acestui proces -, respectiv rolul naționalismului în perioada socialismului de stat și paradigma comunismului ca civilizație, ca modernitate alternativă. Bogdan C. Iacob a obținut titlul de doctor în istorie la Universitatea Central Europeană cu teza „Stalinism, Historians, and the Nation. History-Production in Communism Romania 1955-1966”. A fost cercetător asociat la diverse instituții academice, printre cele mai recente amintim Imre Kertész Kolleg (Jena) și Center of Advanced Studies (Sofia). Din luna octombrie 2014 va fi cercetător asociat la New Europe College (București). A publicat numeroase articole pe teme precum istoria politică și culturală a comunismului, scrierea istoriei în Europa de Est precum și raportarea la trecutul comunist.
Printre aceste se numără: „Revisiting Romanian History Through Concepts”, Contributions to the History of Concepts, vol. 9, nr. 2, 2014; „The Communist Regime in Romania. Interpretation or Condemnation?”, Südosteuropa-Mitteilungen, vol. 54, nr. 2, 2014; „Is It Transnational? A New Perspective in the Study of Communism”, East Central Europe, vol. 40, nr.1 (2013). A colaborat cu Vladimir Tismăneanu în calitate de co-editor al lucrărilor „The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History (CEU Press, 2012)” și „Remembrance, History, and Justice. Dealing With the Past in Democratic Societies" (CEU Press, 2014).