Între 20 și 27 septembrie, Radio România organizează ediția a II-a a Festivalului RadiRo, singurul eveniment muzical european care își propune să aducă în atenție extraordinara varietate repertorială, actualitatea și excelența artistică a ansamblurilor simfonice radio din Europa.
În cele 8 zile de festival vor concerta la Sala Radio 5 orchestre radio din Finlanda, Cehia, Germania, Franța și România, într-un program artistic dedicat muzicii lui Richard Strauss, în anul în care se împlinesc 150 de ani de la nașterea marelui compozitor german.
Astfel, concertul de deschidere al Festivalului va avea loc sâmbătă, 20 septembrie, ora 19.00, și va fi susținut de Orchestra Simfonică Radio din Finlanda, care va evolua în premieră pe o scenă din România, alături de două nume de referință ale peisajului muzical internațional: dirijorul american Joshua Weilerstein și pianistul Jonathan Biss. Fondată în 1927, în anii de mare efervescență ai radiourilor europene, Orchestra Simfonică Radio din Finlanda susține turnee în toată lumea și este foarte apreciată în țara sa de origine, care numără mai multe orchestre pe cap de locuitor decât oricare altă țară din lume.
Orchestra Națională Radio va fi protagonista celei de a doua seri a Festivalului, duminică, 21 septembrie, când va concerta acasă, la Sala Radio, sub bagheta Directorului de onoare al acestei ediții, dirijorul Cristian Mandeal. Cu peste 1.000 de concerte dirijate în 35 de țări de pe 4 continente, Cristian Mandeal creează în concertele sale un adevărat flux de energie, o chimie specială între dirijor, orchestră și public. Invitata specială a serii va fi soprana Katarina Jovanoviæ, o prezență familiară iubitorilor de muzică prin aparițiile sale regulate la postul de televiziune MEZZO.
A treia și a patra zi a Festivalului RadiRo, luni, 22 septembrie, și marți, 23 septembrie, vor aduce pe scena Sălii Radio una dintre orchestrele radio de forță din Europa: Orchestra Simfonică Radio din Praga, care va fi acompaniată la București de dirijorul său principal, Ondrej Lénard și de pianistul Jan Simon, două nume cu greutate în Cehia și în străinătate. La pupitrul primului concert al Orchestrei Simfonice Radio din Praga se va afla dirijorul Tiberiu Soare, liderul tinerei generații de dirijori români, foarte apreciat de public și specialiști deopotrivă pentru eleganța și flexibilitatea viziunii sale muzicale. Pianistul Horia Mihail, solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio și protagonist al Turneului Pianul Călător, va fi solistul invitat al celei de a doua seri a Orchestrei Simfonice Radio din Praga la RadiRo, într-un program Strauss & Dvoűák.
Atmosfera de festival va continua miercuri, 24 septembrie și joi, 25 septembrie, cu două concerte ale Orchestrei Simfonice Radio din Stuttgart, un ansamblu de referință în Germania, care a fost condus în anii '70 de celebrul Sergiu Celibidache. Orchestra va fi însoțită de dirijorul său șef, Stéphane Denève, și va concerta alături de doi soliști de primă mărime: violonistul Nikolaj Znaider, unul dintre cei mai flexibili muzicieni contemporani și soprana Ruxandra Donose, care a fost premiată recent de prestigioasa revistă Gramophone.
Orchestra Națională Radio va reveni pe scena Festivalului RadiRo vineri, 26 septembrie, sub bagheta dirijorului american Case Scaglione și în compania unui violonist pentru care muzica nu are limite: Alexandru Tomescu. Cu celebra sa vioară Stradivarius Elder – Voicu din 1702, care a traversat România în Turneele Stradivarius și s-a făcut auzită în mari săli de concerte de pe toate meridianele, Alexandru Tomescu este astăzi unul dintre marii violiniști români de vocație, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio, cunoscut și apreciat în plan internațional. Va evolua pe scena RadiRo într-un program Debussy, Strauss & Brahms, într-un concert condus de Case Scaglione, dirijor asociat al New York Philharmonic. Cu o carieră în plină ascensiune, Scaglione se va afla pentru prima dată în România, la Festivalul RadiRo, după o serie de concerte dirijate în acest an alături de mari orchestre din SUA, China și Spania.
RadiRo își va închide porțile cu un concert de excepție susținut de Orchestre National de France, sub bagheta dirijorului Vassily Sinaisky, cu participarea violonistului Vadim Gluzman, două prezențe de calibru la ediția din acest an a Festivalului. Prima și cea mai importantă orchestră a Radiodifuziunii Franceze, Orchestre National de France a aniversat recent 80 de ani de existență, continuă să abordeze un vast repertoriu simfonic, de la marii compozitori francezi la muzică contemporană, și este una dintre cele mai active orchestre radio europene. De numele muzicianului Vassily Sinaisky se leagă relansarea internațională a Teatrului Balșoi din Moscova, în 2010, după 5 ani de lucrări de restaurare. Solistul ultimei seri RadiRo 2014, violonistul Vadim Gluzman cântă pe o vioară Stradivarius Leopold – Auer din 1690, a fost susținut de Isaac Stern la începuturile carierei sale muzicale și este în prezent un violonist foarte solicitat în Statele Unite și Europa.
Ovidiu Miculescu, Președinte Director General Radio România:
„Sunt profund onorat să fim împreună la Sala Radio, pentru cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio. Într-o lume în care globalizarea este parte din viața noastră, ce altă formă de exprimare mai autentică decât muzica am putea găsi pentru a estompa granițele, pentru a apropia oamenii, pentru a-i face să rezoneze, pentru a-i face să vibreze fără a rosti vreun cuvânt, doar ascultând? Am reușit - și o spun cu mândrie și deplină responsabilitate, să aducem muzica simfonică la București, să o oferim publicului în sălile de concerte și apoi să o întoarcem lumii întregi. Și facem asta prin difuzarea concertelor la Radio România Muzical, Radio România Cultural, dar și pe platformele de transmisie ale European Broadcasting Union și Asia Pacific Broadcasting Union, care însumează un public potențial de câteva miliarde de ascultători”.
Cristian Mandeal, Director de onoare al Festivalului RadiRo:
„Aflat la a doua sa ediție, Festivalul RadiRo și-a cucerit cu o extraordinară repeziciune o binemeritată reputație în peisajul cultural autohton. Este vorba, neîndoios, despre un eveniment muzical major, fără precedent în peisajul atât de colorat al festivalurilor de profil din lume, desfășurat - iată! - ritmic, odată la doi ani. La fel de salutar este și aspectul internațional al evenimentului, ce reunește de la o ediție la alta orchestre radio europene de o foarte bună reputație, având același profil specific și aceeași destinație educativă și promoțională. Salut din inimă această splendidă inițiativă a Radio România și îi doresc Festivalului RadiRo o viață nesfârșită și bogată în evenimente!”.
Jan Simon, pianist, director al ansamblurilor, festivalurilor și concursurilor derulate de Radiodifuziunea din Cehia:
„Sunt de părere că organizarea acestui festival este o idee superbă. Am încercat să facem ceva asemănător în Praga în urmă cu 5 ani cu Festivalul „Radio Autumn". Am avut atunci invitate Orchestrele Simfonice Radio din Leipzig, Hilversum și Budapesta. Nu am putut obține o sponsorizare pentru cea de-a doua ediție. Mă bucur că Radio România a continuat această idee și mai ales la acest nivel; vor concerta, în ediția a doua a Festivalului Internațional RadiRo, Orchestra Națională a Franței, Vassily Sinaisky sau Nikolaj Znaider. Ați reușit să organizați un festival excepțional”.
Oltea Șerban – Pârâu, Director Centrul Cultural Media Radio România:
„Unicitatea acestui festival constă tocmai în faptul că la el participă doar orchestre radio și nu filarmonici sau orchestre de operă sau altfel de orchestre simfonice. Este important pentru că radioul public la nivel european a generat o mișcare muzicală, o mișcare artistică foarte importantă și peste tot în Europa radiodifuziunea publică nu are doar o misiune legată de mass-media, are și această misiune culturală, care într-o bună măsură este susținută de orchestrele și respectiv corurile radio ale fiecărui radio public. România se poate lăuda că are o entitate puternică în acest sens, este vorba despre o orchestră simfonică, o orchestră de cameră, un cor academic, un cor de copii, orchestră de jazz și una de muzică tradițională, așadar suntem foarte bine reprezentați printre radiourile publice din Europa”.
Markus Lause, Director, Enterprise Business Unit, Vodafone Romania:
„Suntem onorați să susținem acest festival unic în Europa, încă de la prima sa ediție, din 2012. Mai mult, ceea ce ne bucură astăzi este să vedem că Festivalul RadiRo începe să devină un reper pe harta muzicală a României și a Europei, de la o ediție la alta.”
Anca Oreviceanu, Director de comunicare Renault România:
„Am fost alături de RadiRo în 2012 și continuăm să fim partenerii Festivalului și la această ediție. Suntem mândri și onorați că mașinile Dacia vor transporta din nou numele mari ale muzicii clasice spre sala de concerte”.
Producător și organizator: Radio România
Coproducător: TVR
Eveniment desfășurat sub patronajul Guvernului României