DISCURSUL domnului Călin Popescu-Tăriceanu, Preşedintele Senatului la deschiderea Expoziţiei "70 de ani de la luptele de eliberare a teritoriului naţional (23 august - 25 octombrie 1944)"

Stimaţi veterani de război,

Alteţa Voastră,

Domnule Prim Ministru,

Domnule Ministru al Apărării Naţionale,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Stimaţi invitaţi,

Am convingerea că vorbesc în numele întregului corp senatorial când spun că astăzi trăim unul dintre momentele cele mai emoţionante ale întregii legislaturi, odată cu deschiderea acestei expoziţii care evocă în modul cel mai înălţător faptele de vitejie şi de eroism săvârşite de armata română acum şapte decenii, în luptele pentru eliberarea pământului patriei. Pentru Senat este o zi de excepţie cea de astăzi în care avem ca invitaţi de onoare pe veteranii Armatei Române, oamenii care au pus patria mai presus de propria viaţă, care au luptat cu arma în mână şi cu dragostea de ţară în suflet pentru ca noi să putem fi astăzi împreună într-o Românie mare şi liberă.

Pentru bucuria de a fi astăzi aici doresc să mulţumesc în numele Senatului în mod deosebit organismului militar românesc în integralitatea sa şi tuturor instituţiilor din componenţa Ministerului Apărării Naţionale care şi-au adus contribuţia pentru ca noi astăzi să putem participa la un eveniment de cea mai înaltă ţinută.

Le mulţumesc în mod deosebit celor care au conceput această expoziţie pentru iniţiativa de a fi expus aici, în Palatul Parlamentului, cred că pentru prima dată, drapele istorice ale Armatei Române. Sentimentele care ne încearcă sunt cu atât mai intense cu cât avem în faţa ochilor tricolorul românesc purtat de soldaţii noştri prin focul tuturor luptelor pentru cauza acestui popor, pentru apărarea acestui neam.

De asemenea, este o iniţiativă foarte frumoasă ca într-un alt colţ al sălii să putem vedea steagurile de identificare ale unităţilor Armatei Române participante la misiuni în teatrul de operaţiuni din Afganistan. Astfel avem în faţa noastră un veritabil arc peste timp care împlineşte în faţa noastră o tradiţie excepţională în ceea ce priveşte servirea patriei, lupta pentru apărarea tuturor idealurilor naţionale, pentru onoare şi pentru drapel: tradiţia Armatei Române.

Iată că în această toamnă aniversăm 70 de ani de la luptele duse de Armata Română pentru eliberarea hotarului de vest al ţării. Acum câteva zile gândurile noastre s-au îndreptat către eroii de la Păuliş care au rescris cu sânge deviza Mărăşeştilor într-o nouă formulă: „Nici pe aici nu se trece!” În curând ne vom înclina capetele în faţa memoriei miilor de eroi de la Oarba de Mureş. Apoi va veni ziua în care România sărbătoreşte Ziua Armatei şi care ne aminteşte de ceasurile de bucurie şi de mândrie pe care le-a trăit întregul popor român la 25 octombrie 1944 când a venit vestea eliberării ultimelor palme de pământ românesc la Carei.

Doamnelor şi domnilor,

Aşa cum ştim cu toţii semnificaţia adevărată a unora dintre evenimentele din anul 1944, şi în primul rând cea a zilei de 23 august, a fost mult denaturată şi falsificată în anii regimului totalitar comunist. Fără îndoială că în viitor istoricii români şi nu numai vor pune în adevărata lor lumină evenimentele de atunci. Dar ceea ce trebuie să lăsăm în afara oricăror controverse ale istoriei este actul de profund patriotism al armatei române care în integralitatea sa a răspuns fără ezitare chemării Regelui Mihai din anul 1944 şi a arătat că este gata să îşi verse sângele pentru ţară. În acel moment intervenţia plină de curaj a Suveranului, alături de eroismul Armatei Române, pe care îl cinstim astăzi, a evitat transformarea României în câmp de luptă şi a creat premisele pentru eliberarea teritoriului românesc răpit pe nedrept prin Dictatul de la Viena.

În acelaşi timp nu trebuie să uităm că jertfele făcute de poporul nostru după ce România s-a alăturat Naţiunilor Unite au contribuit la scurtarea semnificativă a războiului în Europa, scutind de mari suferinţe toate popoarele continentului nostru. În lunile care au urmat Armata Română şi-a adus de asemenea contribuţia la eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei plătind pretutindeni un tribut greu de sânge. Un moment greu al istoriei a aşezat nu doar ţara noastră ci întreaga Europă Centrală şi de Est în mijlocul luptei dintre marile totalitarisme ale sec XX, cel nazist şi cel comunist. Suferinţele provocate de aceste experienţe totalitare, de ideologiile politice care propovăduiau ura între rase sau între clasele sociale au fost neînchipuit de mari iar numărul victimelor acestor ideologii politice se numără cu milioanele. Răul a muşcat din sufletele popoarelor din regiunea noastră şi le-a împins la fapte de o mare cruzime. Din păcate, nici unii români nu au ramas imuni la aceste ideologii politice care propovăduiau ura, iar acest fapt a dus la suferinţe de neînchipuit pentru multe victime inocente, concetăţeni ai noştri evrei, ţigani sau reprezentanţi ai altor etnii. La rândul lor, mulţi români au trebuit să treacă prin suferinţe imense fără altă vină decât aceea de a-şi fi afirmat identitatea naţională şi de a-şi fi iubit poporul şi ţara. Ca şi alte ţări din regiune, România avea să rămână captivă în spatele Cortinei de Fier până când în 1989 această parte a Europei a pornit pe drumul libertăţii iar continentul nostru s-a reunificat. Din păcate, Basarabia, pământul românesc dintre Prut şi Nistru a rămas sub ocupaţie sovietică.

Astfel de momente întunecate ale istoriei nu trebuie să se mai repete. Europa are vocaţia de a fi un continent unit în jurul unor valori precum libertatea şi democraţia. De aceea ne gândim astăzi la luptele duse pentru libertate după 1945 nu doar de poporul român ci şi de toate celelalte popoare din Europa de Est cu care noi, românii, am arătat că împărţim dorinţa de a construi o lume democratică, bazată pe principiile statului de drept, pe economia de piaţă funcţională şi pe proprietatea privată.

Doamnelor şi domnilor,

Am evocat faptul că după 1945, deşi forţele sale armate făcuseră sacrificii imense în rândul Naţiunilor Unite România a rămas captivă în spatele Cortinei de Fier. În acest context, nu pot încheia fără a-i evoca în mod deosebit pe toţi militarii români, de la soldat la general, care după 1945 au suferit prigoana regimului totalitar comunist, care au avut de suferit pentru că arătaseră iubire faţă de ţară şi faţă de drapelul tricolor, cărora le-au fost luate decoraţiile şi uniformele pătate de sânge, care au fost aruncaţi în închisori în România sau în URSS, dar care nu au putut fi deposedaţi de mândria de a aparţine unei armate glorioase, care îşi făcuse întotdeauna datoria faţă de patrie.

Cinste şi onoare eroilor neamului !

Share