Premiul I a fost acordat emisiunii „În cautarea istoriei pierdute", realizată la postul de radio regional VOLÎNII din Ucraina. Pe locul al doilea s-a clasat emisiunea „Tradiții ale șvabilor bănățeni din Sântana”, realizată de Adrian Ardelean de la Radio Timișoara. Premiul al treilea a fost câștigat de Redacția în limba română a Companiei de radio și televiziune din Ujgorod cu producția „Tinerețe fără bătrânețe” realizată de Elvira Chilaru.
Au mai fost acordate 5 mențiuni, 2 obținute de radiofoniștii ungari, una de cei slovaci, una de cei de la Novisad și o alta de Studioul de Radio pentru copii din Ujgorod.
Juriul a fost format din profesioniști ai radiourilor și televiziunilor din România, Slovacia, Ucraina și Ungaria precum și profesori din cadrul secției de jurnalism a Universității din Ujgorod. La secțiunea radio, România a fost reprezentată de jurnalistul Mircea Pospai, fost redactor șef al Radio România Oltenia Craiova.
De-a lungul timpului, Radio România a câștigat mai multe premii la Festivalul de la Ujgorod cu emisiunile realizate de reprezentanți ai studiorilor regionale din Cluj, Constanța, Craiova, Reșița, Târgu Mureș, Timișoara. Anul acesta Radio România a intrat în competiție cu 3 producții.