Școala Națională de Administrație Publică din Franța (ENA) a semnat un acord de cooperare cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) de cooperare valabil pe 3 ani și care are ca obiectiv dezvoltarea cooperării în domeniul formării profesionale a funcționarilor publici, și realizarea unor schimburi de experiență.
Colaborarea dintre cele două instituții se va axa pe formarea continuă a funcționarilor din administrația publică și a persoanelor care intenționează să ocupe o funcție publică în sistemul administrativ românesc.
Prima sesiune de formare din cadrul acestui acord va avea loc în perioada 6-8 octombrie și se va adresa funcționarilor, cadrelor intermediare din mai multe administrații române.
«Sunt foarte încântat de semnarea acestui acord, pentru care Ambasada Franței și-a adus contribuția, inclusiv din punct de vedere financiar. Acordul care tocmai a fost semnat se înscrie în cadrul mai amplu al cooperării pe care o avem cu Ministerul român al Dezvoltării regionale și Administrației publice referitoare la consolidarea capacităților de administrare și modernizare a Statului. De la începutul anilor 2000, și mai ales în timpul perioadei care a precedat adeziunea României la Uniunea Europeană, Franța a fost mereu alături de România pentru a susține reformele sale, grație mai ales fondurilor europene (François Saint-Paul, Ambasadorul Franței în România).
«Modernizarea administrației este un subiect care este mereu de actualitate, în orice țară. Este cu atât mai important în România, care intră într-o nouă etapă financiară 2014-2020, cu ambiții importante în materie de dezvoltare și absorbție a noii generații de fonduri europene.
Pentru ENA, acest acord poartă o importanță deosebită deoarece consolidează parteneriatele pe care Școala le-a dezvoltat în cadrul Uniunii Europene. Operator puternic al cooperării administrative internaționale în segmentul bunei guvernări publice, ENA menține relații privilegiate cu administrațiile străine și școlile de formare de înalți funcționari din peste 120 de țări de pe cele cinci continente .
Acest acord este o continuare a acțiunilor de cooperare deja desfășurate cu România de mai bine de 15 ani». (Nathalie Loiseau, Directoare a Școlii Naționale de Administrație Publică din Franța).