La Berlin, pe 26 septembrie, vor ave loc noi negocieri cu privire la gazul rusesc
Negocierile dintre Rusia, Ucraina și UE cu privire la livrările de gaz rusesc vor continua la 26 septembrie, la Berlin, a declarat, vineri, purtător de cuvânt al Comisiei Europene. De asemenea, el a adăugat că la această reuniune Günther Oettinger, comisarul european pentru energie, va fi mediator între partea rusă și partea ucraineană. Reamitim că la începutul acestei săptămâni Moscova a respins posibilitatea ca la 20 septembrie să fie organizată o reuniune la Berlin, după cum a propus Comisia Europeană, și că la 16 iunie compania rusă Gazprom a suspendat livrările de gaz către Ucraina până când nu o să plătească o parte din datoria a cărei valoare se ridică la 5,3 miliarde de dolari.
BETA
-
19.09.2014 18:12