Mapamond - Economic
RSS Mapamond - Economic

Datoria acumulată de Ucraina la livrările de gaze naturale rusești a crescut până la 5,15 miliarde de dolari

Ucraina a importat în luna iunie a acestui an două miliarde de metri cubi de gaze naturale rusești, precizează Compania UkrTransGaz. Importul de gaze al Ucrainei s-a majorat în luna iunie de 1,8 ori. Livrările de gaze naturale în regim reversibil constituie puțin peste 300 milioane de metri cubi de gaze, iar cele de gaze naturale rusești, aproximativ 1,7 miliarde de metri cubi. Astfel, plecând de la suma de 385 de dolari pentru mia de metri cubi, datoria Ucrainei pentru gazul rusesc a crescut cu 654 de milioane de dolari, alcătuind un total de 5,15 miliarde de dolari. Compania ucraineană Naftohaz nu a plătit sumele datorate pentru livrările de gaze pentru primele cincisprezece zile ale lunii iunie, deși trebuia să achite plata cel târziu până pe data de 7 iulie.

"Naftohaz nu a efectuat plata, deoarece compania nu a fost de acord cu prețul stabilit de Gazprom", a precizat, într-o convorbire telefonică pentru Agenția Bloomberg, un purtător de cuvânt al companiei ucrainene Naftohaz, Aliona Osmolovska. Pentru livrările din luna iunie, Compania Naftohaz poate fi facturată cu suma de aproximativ 830 de milioane de dolari, iar datoria Ucrainei poate depăși suma de 5,3 miliarde de dolari, luând în considerare suma și prețul actual al Gazprom, cu care Naftohaz nu este de acord, conform calculelor realizate de Agenția Bloomberg în baza datelor furnizate de Administrația Centrală pentru domeniile Combustibil și Energie din cadrul Ministerului rus al Energiei și al monopolului la exportul de gaze rusești.

(www.itar-tass.com)



ITAR-TASS - 8.07.2014 13:09