Lupta pentru control democratic în UE

Camera dei Deputati

Sute de parlamentari din întreaga Europă, atât din parlamentele naţionale cât şi din Parlamentul European (PE), se strâng luni la Roma în tentativa de a îmbunătăţi controlul parlamentar asupra procesului de luarea a deciziilor în UE.

Evenimentul este cea de a treia întrunire a Conferinţei Inter-Parlamentare pentru Guvernare Economică şi Financiară a Uniunii Europene (IPC-EFG) - poreclită şi "Conferinţa Articolului 13" - care este găzduită acum de către Camera dei Deputati a parlamentului italian.

IPC-EFG, care se întruneşte de două ori pe an, a fost constituită în 2013 pentru a le permite parlamentarilor să discute şi să supravegheze noul sistem de guvernare care a fost creat ca replică la actuala criză economică şi financiară a UE.

IPC-EFG a fost înfiinţată în baza articolului 13 din Acordul Fiscal, tratat încheiat în 2012. Acesta prevedea că "Parlamentul European şi parlamentele naţionale... vor hotărî împreună organizarea şi promovarea unei conferinţe... cu scopul de a discuta politicile bugetare şi alte chestiuni acoperite de către acest tratat". Principalul obiectiv al Acordului Fiscal era să cimenteze un sistem de reglementări fiscale şi să delege către Comisia Europeană, un organism care nu este ales, cea mai mare parte a puterii de a le pune în practică. Articolul 13 a conferit acestui sistem şi garanţia existenţei unui control parlamentar.

Dacă a existat vreodată un sistem care să strige după un control parlamentar mai mare, atunci el este acela - fiindcă, după orice fel de măsurătoare obiectivă te-ai lua, regimul de guvernare economică al UE este pe punctul de a eşua. La şase ani de la începerea crizei economice, economia zonei euro încă mai stagnează, şi chiar e posibil să se îndrepte spre o nouă recesiune, ceea ce ar însemna că s-ar materializa acea "triplă" recesiune.

Până şi simplul obiectiv al stabilităţii preţurilor nu a fost atins, având în vedere că zona euro se află acum în pericol să alunece într-o nouă perioadă de deflaţie.

Un control parlamentar îmbunătăţit ar conferi măcar parlamentelor oportunitatea de a-i "supraveghea pe supraveghetori".

La urma-urmei, noua guvernare economică a UE a implicat şi constituirea unui sistem de "supraveghere fiscală", conceput pentru a obliga statele membre să-şi menţină bugetele echilibrate.

Sistemul impune constrângeri severe asupra modului în care parlamentele îşi pot exercita puterile fiscale, împingându-le adesea să adopte politici păguboase de austeritate. IPC-EFG ar putea răsturna situaţia, permiţând parlamentelor naţionale (dar şi PE) să examineze acest nou sistem de supraveghere şi să atace dictatele politice care-l însoţesc.

Din nefericire, la primele întruniri ale IPC-EFG au dominat certurile interne - mai ales între parlamentarii de la nivel naţional şi cei europeni - cu privire la cum ar trebui să fie organizată conferinţa.

Majoritatea parlamentarilor naţionali dorea crearea unui forum robust pentru dezbateri ample ale politicilor şi având cel puţin minima abilitate de a lua decizii colective. Pe de altă parte, europarlamentarii, cu sprijinul câtorva parlamente naţionale (între care, crucial, Bundestag-ul german), preferă să aibă o conferinţă marginală cu obiective concrete limitate şi care să nu fie în măsură să adopte decizii.

Neînţelegeri

Aceste diferenţe de opinie au devenit evidente la prima întrunire a Conferinţei, la Vilnius în octombrie 2013.

Parlamentul-gazdă, Seimas-ul lituanian, concepuse o agendă ambiţioasă pentru întâlnire. În condiţiile în care PE ar fi preferat ca întrunirea să se concentreze exclusiv pe chestiuni doar vag legate de Acordul Fiscal (monitorizarea bugetelor naţionale, de exemplu), Seimas-ul a propus să se discute o largă varietate de chestiuni economice şi financiare, inclusiv unele nemenţionate în tratat - cum ar fi uniunea bancară.

Mai mult, Seimas-ul propunea ca prima conferinţă să dezbată şi să adopte două documente, unul intern intitulat "Reguli de Procedură" şi un set de "Concluzii" politice; europarlamentarii s-au folosit efectiv de veto pentru a respinge propunerea.

De ce? PE este un organism care deja se opunea cu îndârjire apariţiei oricărei noi forme de adunare care i-ar fi putut deveni rival într-o luptă pentru poziţia de forum parlamentar dominant în UE. Într-un raport din 2012 el respingea categoric ideea unui "corp parlamentar mixt", care să conţină deopotrivă europarlamentari şi parlamentari naţionali, apreciindu-l drept ineficient şi nedemocratic.

PE este în favoarea unui puternic control parlamentar la nivelul UE, însă doar dacă acesta este centralizat la propriul lui nivel, nu şi dacă este exercitat în comun cu parlamentele naţionale.

Întrunirea din Italia - unul dintre statele membre cel mai greu lovite de criză - oferă oportunitatea unui nou început în vederea rezolvării unora dintre aceste mari neînţelegeri şi pentru a se putea trece în sfârşit la supravegherea efectivă a guvernării economice în UE.

Cum noua Comisie nu şi-a luat încă funcţia în primire, acesta este un moment oportun pentru rezolvarea diferendelor cu privire la organizarea internă - cum este de exemplu proiectul Regulilor de Procedură care, în sfârşit, va fi dezbătut la Roma. Poate că europarlamentarii nou aleşi în PE se vor dovedi a fi mai predispuşi la compromis cu parlamentarii naţionali, în comparaţie cu predecesorii lor. Nevoia este urgentă: criza nu s-a terminat.

Articol de Ian Cooper (cercetător asociat la Departamentul de Politică şi Studii Internaţionale al Universităţii Cambridge)
Traducere: Andrei Suba

Share