Acesta a precizat că și integrarea în spațiul Schengen ar putea fi făcută la termene diferite.
Robert Cazanciuc: Ce știu sigur este că până acum rapoartele MCV sau ultimul raport MCV marchează o diferență de progres între România și Bulgaria. Este un scenariu care poate fi luat în calcul, un scenariu care ne poate ajuta atât pe noi, pe România, dar cât și Bulgaria. O asemenea decizie cu siguranță ar trebui să-i ambiționeze pe colegii noștri bulgari să încerce să recupereze din acest decalaj. Pot fi gândiți, la nivelul comisiei, pași pentru integrarea noastră în Schengen, chiar la termene diferite.
Robert Cazanciuc a fost prezent, astăzi, la inaugurarea noului sediu al Judecătoriei din Fălticeni.