Un guvern minoritar în Bulgaria reprezintă un risc
Fostul premier bulgar, Boiko Borisov, în prezent lider al partidului GERB (de centru-dreapta), a declarat într-un interviu acordat Agenției Reuters că un guvern minoritar în Bulgaria reprezintă un risc. Borisov a precizat că partidul pe care îl conduce va negocia pentru formarea unei largi coaliții, dacă nu reușește să obțină majoritate. "Vorbim despre un guvern al salvării. Dacă țara nu va putea fi salvată acum, din ianuarie, chiar și după noi alegeri, nu vom mai avea ce să salvăm", a menționat liderul GERB. Reuters remarcă faptul că partidul lui Borisov nu va câștiga o majoritate absolută, iar țara se va confrunta cu o nouă criză.
Agenția amintește faptul că Bulgaria este cel mai sărac stat membru al UE și oricine va câștiga alegerile parlamentare anticipate din 5 octombrie, va trebui să facă față multor provocări economice. În ultimii doi ani, în Bulgaria se organizează pentru a treia oară alegeri legislative, iar anul viitor, vor urma altele, dacă nu va fi format un executiv. Fostul premier bulgar comentează în interviul acordat Agenției Reuters și alte teme actuale, printre care situația legată de Banca Comercială Corporativă din Bulgaria. Potrivit lui Borisov, guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei, Ivan Iskrov, ar trebui să demisioneze a doua zi după scrutin.
(www.novinite.bg)
NOVINITE, Bulgaria
-
26.09.2014 10:29