Rusia amenință că va sista livrările de gaze spre UE, dacă statele membre vor continua să sprijine Ucraina
Ministrul rus al energiei, Aleksandr Novak, a declarat într-un interviu pentru ziarul german "Handelsblatt" că, în cazul în care statele membre ale Uniunii Europene vor furniza Ucrainei gaze naturale în regim reversibil, Rusia va întrerupe livrările sale de gaze spre Europa. Potrivit demnitarului de la Moscova, Rusia "nu poate garanta" o alimentare cu gaz neîntreruptă a Europei în condițiile în care țările europene furnizează gaze Ucrainei în regim reversibil.
"Acordurile încheiate nu prevăd acest lucru (livrări de gaze în regim reversibil, n.red). Sperăm că partenerii noștri europeni vor respecta condițiile contractelor, pentru că numai așa putem asigura livrări de gaze neîntrerupte către consumatorii europeni" - a adăugat Aleksandr Novak. Declarația demnitarului rus intervine înaintea următoarei runde de negocieri pe tema gazelor dintre Rusia și Ucraina, prin intermediul Comisiei Europene, programată pentru vineri, 26 septembrie.
(www.podrobnosti.ua)
PODROBNOSTI
-
26.09.2014 10:22