Consultările grupului de contact Ucraina-Rusia-OSCE ar putea avea loc săptămâna viitoare
Consultările grupului de contact în format trilateral Ucraina-Rusia-OSCE, privind implementarea planului de pace din Estul Ucrainei, ar putea avea loc săptămâna viitoare, desfășurându-se sub formă de videoconferință, a declarat președintele Ucrainei, Petro Poroșenko. Fiind întrebat de către jurnaliști când vor avea loc noi consultări privind implementarea planului de pace din Estul Ucrainei și în ce formă, Poroșenko a răspuns că "săptămâna viitoare sub forma de videoconferință". Amintim că, la data de 5 septembrie, la Minsk, în cadrul reuniunii grupului de contact Ucraina-Rusia-OSCE, a fost semnat protocolul privind încetarea focului în estul Ucrainei.
(www.interfax.com.ua)
INTERFAX
- 25.09.2014 18:29