Virusul scoţian. Cine se mai gândeşte la `divorţ`?

Referendumul scoţian pe tema independenţei poate duce la crearea primului nou stat în UE. După dezmembrarea URSS şi a Iugoslaviei, în partea de Est a Europei au apărut multe state noi. În Europa Occidentală, în schimb, putem avea impresia că graniţele statelor naţionale stabilite de mult, sunt obligatorii o dată pentru totdeuna. S-au întâmplat în această parte, este adevărat, mişcări şi tendinţe separatiste, dar şansele ruperii unei regiuni sa alteia de "ţările mamă", dacă cuvântul acesta este propriu, au fost zero.

Toată această situaţie se poate schimba în 18 septembrie după victoria susţinătorilor Scoţiei independente, ruptă de Marea Britanie. Nu ar putea provoca un torent de divorţuri? Cine se mai gândeşte în Europa să aibă un stat propriu? Iată potenţialii candidaţi:

Scoţia

Uniunea dintre regatul Angliei şi regatul Scoţiei din anul 1707, care a creat un nou stat - Marea Britanie, a rezistat mult, o perioadă de peste 300 ani. Dar 18 septembrie poate intra în istorie. Este suficient ca majoritatea scoţienilor să răspundă DA la întrebarea dacă vor independenţă. Dacă referendumul scoţian de independenţă ar fi permis, alături de ruperea Scoţiei de Anglia sau rămânerea în graniţele Marii Britanii, a treia opţiune - acordarea unei autonomii mai mari, se poate spune din capul locului că marea majoritate a participanţilor la vot s-ar pronunţa pentru o astfel de soluţie. Londra nu a decis însă acest lucru, sperând desigur că independenţa deplină şi posibilele urmări ale unui astfel de pas îi vor speria pe scoţieni. S-ar putea să plătească acum un preţ mare, căci dacă separatiştii scoţieni vor avea câştig de cauză, în 24 martie 2016 Europa va saluta naşterea, mai exact spus, naşterea din nou a unui stat scoţian liber.

Catalonia

Nicăieri altundeva în partea de Vest a Europei, virusul scoţian nu s-a dovedit atât de contagios ca în Catalonia. Pe timpul dictaturii generalului Franco, toate tendinţele de independenţă ale catalanilor au fost condamnate de la început la înfrângere. Le-a fost interzisă până şi folosirea limbii catalane. Astăzi, Catalonia este una din cele 17 comunităţi autonome ale Spaniei, diferenţiindu-se între ele prin nivelul înalt de dezvoltare economică. Acest factor, în afară de tendinţele de independenţă, care spre deosebire de Ţara Bascilor niciodată nu a îmbrăcat forma activităţii teroriste, constituie principalul argument al susţinătorilor desprinderii de Spania. În opinia lor, Spania jefuieşte şi profită de harnica şi bogata Catalonie. În ianuarie 2013, parlamentul Cataloniei a adoptat declaraţia de suveranitate, care a reprezentat primul pas spre realizarea referendumului de independenţă în noiembrie acest an. Guvernul de la Madrid nu este de acord. Confruntarea pare inevitabilă.

Ţara Bascilor

Generalul Franco a condamnat şi naţionalismul basc şi limba bască. Ţara Bascilor este mult mai slabă economic decât Catalonia şi de aceea tendinţele separatiste basce au luat o altă formă, al cărei simbol este organizaţia ETA, considerată ca fiind teroristă. Luptătorii ETA sunt acuzaţi că în curs de 50 de ani lupta lor a atras după sine peste 800 de victime. Acum trei ani, ETA a renunţat la folosirea violenţei şi s-a concentrat pe activitatea politică. Nici una, nici alta nu a apropiat-o de scopul principal în forma instituirii independenţei Ţării Bascilor. Constituţia Spaniei spune că decizia privind organizarea referendumului de independenţă poate fi luată exclusiv de guvernul de la Madrid, iar acesta nu acceptă aşa-ceva nici în cazul Cataloniei, nici al Ţării Bascilor.

Flandra

La recentele alegeri parlamentare din Belgia, Noua Alianţă Flamandă în frunte cu Bart De Wever a devenit cea mai importantă forţă politică în Regiunea Flamandă. Aşa sună denumirea oficială a uneia din cele trei regiuni federale ale Belgiei. De Wever este convins că Belgia mai devreme sau mai târziu se va dezmembra şi se va ajunge la crearea Flandrei independente. Dacă se va ajunge cândva la aşa-ceva, atunci Belgia va pierde mai bine de jumătate din cetăţeni şi peste jumătate din potenţialul său economic. Cu alte cuvinte, nu ar mai rămânea mult din ea. În acest caz însă, va trebui să ne întrebăm ce se va întâmpla cu Bruxelles-ul, care este centrul oficial al UE şi NATO. Nu se ştie de asemenea ce se va întâmpla cu Valonia. Se vorbeşte de alipirea ei la Franţa, la Luxemburg sau chiar la Germania, dar astfel de divagaţii au mai curând caracter teoretic, căci, până acum, belgienii au reuşit să menţină unitatea ţării lor.

Padania

Mişcarea separatistă din Italia de Nord are deseori caracter economic. Nordul, din care face parte Lombardia, Valle d'Aosta, Piemontul, Liguria, Veneţia şi Emilia Romagnia creează majoritatea zdrobitoare a PIB italian. Mulţi locuitori ai Italiei de Nord sunt convinşi că partea centrală şi de sud a ţării risipesc banii câştigaţi greu de ei şi că cea mai bună ieşire pentru ei ar fi proclamarea independenţei acestei regiuni. În anul 1996, Liga Nordului, partid creat în anul 1989, a proclamat crearea Republicii Federative Padania, nerecunoscută însă oficial de niciun guvern. A fost o decizie de operetă, ca şi imnul Padaniei, care este corul sclavilor din opera Nabucco. Astăzi, Liga Nordului cere numai păstrarea de către Padania a trei sferturi din banii creaţi în această regiune.

Tirolul de Sud

În Tirolul de Sud se aud vocile multor factori politici, istorici, economici şi culturali. Până la sfârşitul primului război mondial, Tirolul de Sud a aparţinut Austro-Ungariei. În baza Tratatului de la Saint-Germain a fost încorporat la Italia. După al II-lea război mondial a crescut sfera autonomiei sale. Vremurile bune pentru Tirol au luat sfârşit în momentul izbucnirii crizei economice în UE şi în Italia, care a provocat revigorarea tendinţelor separatiste. Mulţi tirolezi de sud, care trăiesc bine, nu vor să aibă nimic comun cu problemele economice ale întregii Italii şi cer desprinderea de Roma.

Corsica

Guvernul de la Paris s-a străduit mult timp să scoată limba corsicană din viaţa publică şi din şcolile din insulă. A condamnat de asemenea ferm orice tendinţe separatiste, profitând de divizările printre corsicani în poziţia lor faţă de Franţa. Atitudinea cea mai belicoasă şi intransigentă o are Frontul Naţional de Eliberare a Corsicii (FLNC), care nu s-a dat în lături de la acte de violenţă şi activităţi vecine cu terorismul. Abia în vara acestui an, liderii FLNC au anunţat că renunţă la folosirea violenţei, dar sunt în continuare pentru acordarea de independenţă Corsicii. Alte grupări cer extinderea autonomiei insulei, în spatele căreia se ascund cererile de promovare mai mare a limbii corsicane, drepturi mai multe pentru autoconducerea regională şi scutirea de unele impozite ale statului. În anul 2000, premierul de atunci al Franţei, Lionel Jospin, a fost de acord cu creşterea autonomiei în schimbul renunţării la violenţă, dar s-a opus atunci opoziţia gaullistă în Adunarea Naţională franceză, care s-a temut că vor cere autonomie şi alte regiuni, în frunte cu Bretania, Provence şi Alsacia. Drept rezultat, conflictul din Corsica continuă tacit, dar în împrejurări defavorabile pentru guvernul de la Paris poate izbucni cu o nouă forţă.

Bavaria

Tendinţele de independenţă bavareze trebuie tratate cu prudenţă, ca încă o trăsătură distinctivă a acestei regiuni. Cert este însă că denumirea sa oficială sună "Statul Liber Bavaria" şi atâta timp cât cineva nu va schimba acest lucru, bavarezii vor fi dispuşi să se mulţumească cu această sitauţie, ca o expresie a recunoaşterii istoriei lor, tradiţiei, obiceiurior şi realizărilor. Pe de altă parte, trebuie să subliniem că Bavaria s-ar menţine fără dificultate ca stat independent. Numără aproape 13 milioane de locuitori, deci mai mulţi decât Suedia şi Portugalia şi dispune de un impunător potenţial economic. Bavarezi, ca şi locuitorii Padaniei, vor ca majoritatea banilor produşi de ei să rămână pe loc şi reproşează locuitorilor din alte landuri că sunt risipitori şi leneşi. Aici se termină ambiţiile lor separatiste.

Traducerea: Maria Stanciu

Share