Construcția, monument UNESCO din anul 1984, de referință pentru cultura și civilizația spaniolă medievală, este situată la o distanță de doar 45 kilometri de Madrid, la San Lorenzo, la poalele Muntelui Abantos din Sierra de Guadarrama. Ea cuprinde, printre altele, Palatul lui Filip al II-lea, Palatul Borbonilor, Bazilica, Conventul, Muzeul, Biblioteca regală, Colegiul, Seminarul, Spitalul muncitorilor și Botica.
După victoria lui Filip al II-lea din bătălia de la Saint Quentin din Picardia, din 10 august 1557, împotriva trupelor lui Henric al II-lea, regele Franței din acea perioadă, monarhul spaniol a dorit să construiască un edificiu măreț, care să onoreze această izbândă, care să servească drept reședință regală, dar și ca loc de odihnă veșnică pentru toți regii Spaniei care domniseră cu 500 ani înaintea sa.Locația a fost aleasă într-o zonă aridă, bătută de vânturi uscate, dar cu potențial economic, având în vederea numeroasele mine de exploatare a fierului din regiune.
Ordinele regelui Filip au fost rezumate de acesta într-o singură frază: „Vreau simplitate în construcție și să transpară un aer sever, indiferent din ce parte va fi privit. Vreau să emane aristocrație fără aroganță și maiestuozitate fără ostentație".Piatra de temelie a construcției a fost pusă pe 23 aprilie 1563, iar lucrările s-au desfășurat după planurile și designul concepute de arhitectul Juan Bautista de Toledo, la indicațiile regelui Filip al II-lea. Din păcate, pe parcursul lucrărilor, arhitectul a murit, iar lucrările au continuat sub conducerea ucenicului acestuia, arhitectul Juan de Herrera.
Pe perioada ridicării construcției, regele a schimbat de mai multe ori planurile, dorind ca edificiul să devină și destinație religioasă, dar și un centru pentru studierea catolicismului, precum și un loc pentru plănuirea celor mai eficiente măsuri pentru sprijinirea cauzei Contrareformei.După nu mai puțin de 21 de ani de lucrări, la 13 septembrie 1584, construcția este încheiată.
Clădirea cuprinde numeroase simboluri, începând cu forma sa asemănătoare unui grătar, ceea ce potrivit credinței locale, simbolozează moartea Sfântului Laurențiu, cel care în secolul al III-lea a fost martirizat prin ardere de viu pe un grătar metalic, asemenea unei macabre fripturi umane. O altă explicație a formei edificiului, construit sub forma unui dreptunghi lung de 204 metri și lat de 161 de metri, ar fi aceea că regele Filip a dorit ca acesta să semene cu templul regelui biblic Solomon, conform planurilor prezentate de istoricul iudeo-roman Josephus Flavius. Teoria pare a fi susținută și de statuile regilor evrei David și Solomon, construite la intrarea în biserica din centrul complexului.
Fiind o construcție în mare parte din granit cenușiu, impunătoare dar fără prea multe ornamente și cu un aer destul de rece, El Escorial a ajuns în timp un imens muzeu de artă care găzduiește numeroase capodopere ale geniului uman, lucrări de Tiziano Vecelli, Tintoretto, Velasquez, El Greco, Paolo Veronese, Roger van der Weiden, Claudio Coello și alții. În fapt Galeriile de artă, cu cele 11 săli ale lor, dețin mii de lucrări aparținând școlilor spaniole, italiene, lombarde, germane, ligurice și flamande din secolele 15, 16 și 17.
Poate cele mai importante construcții ale complexului sunt bisericile, capelele și mănăstirea, una dintre acestea - Patio de los Reyes, fiind absolut spectaculoasă, cu o cupolă imensă, inspirată de cea a basilicii Sfântului Petru din Vatican. Treptele basilicii sunt din marmură roșie, altarul și sacristia au înălțimea de 30 metri, fiind ornată cu picturi și sculpturi ale maeștrilor Coello, Velasquez, Tibaldi, Tiziano și Zuccari. Panteonul regal, amplasat sub capelă, adăpostește mormintele majorității regilor spanioli începând cu Carol I și încheind cu principele Juan de Bourbon, tatăl lui Juan Carlos I, penultimul suveran al Spaniei. Apoi Bibiloteca impresionată găzduiește peste 40.000 de cărți și manuscrise, depozitate într-o sală a cărei lungime depășește 40 de metri lungime și 10 înălțime. Fiind un cărturar pasionat, regele Filip și-a donat întreaga colecție personală de documente, după care a mai cumpărat și donat unele dintre cele mai valoroase lucrări, tratate și volume din Spania, precum și din întreaga Europă Occidentală.Relicvariul, un alt obiectiv care nu trebuie ratat, este cel mai mare obiectiv de acest tip al creștinătății catolice, colecția de moaște cuprinzând peste 7.500 de relicve, în 570 de secțiuni.
Cu adevărat superbe sunt grădinile călugărilor, un joc ordonat de verde proaspăt tuns în iarbă, în gardul viu, fără explozii de culoare, dar cu o formă perfect geometrică a designului.
Pentru vizitarea, pe îndelete, a acestui impresionant monument turiștii au nevoie de mai multe zile. Iarna (între 1 octombrie și 31 martie), poate fi vizitat de marți până duminică între orele 10:00 – 18:00, iar vara între orele 10:00 - 19:00 (casa de bilete se închide cu o oră mai devreme), în zilele de luni fiind închis.
Prețul unui bilet de intrare este de 9 euro pentru o vizită cu ghidaj, sau 7 - 8 euro fără ghid, pentru traseul scurt respectiv cel lung, iar pentru grupuri organizate, prețul individual al unui bilet este de 6 euro. Pentru turiștii aflați în Madrid, operatorii locali din turism organizează tururi de o zi care includ și vizita la Escorial, la prețuri variind între 40 și 100 de euro de persoană.După vizita la monument nu ratați să vă odihniți în apropiere la o gustare tradițională, și sub niciun chip nu ratați uriașele bezele pufoase sau omniprezentele gogoși spaniole umplute cu orice poate născoci mintea umană.
Răzvan Moceanu