S-a născut pe 13 septembrie 1944, la Weybridge, Marea Britanie, fiind fiica lui Arlette Alexander Bisset, cu origini franco/engleze, care era portretist și scriitor și Max Fraser, de origine scoțiană, medic primar. Părinții ei au divorțat după 29 de ani de căsnicie, când mama sa s-a îmbolnăvit de scleroză multiplă iar actrița s-a mutat alături de aceasta pentru a o ajuta.
Cariera sa este impresionantă și cuprinde peste 80 de roluri în filme, s-a făcut remarcată rapid și a reușit să câștige aprecierea criticii și publicului, deopotrivă, prin rolurile sale pline de forță și farmec. De mică a luat lecții de balet și de fashion, dorind să ajungă în lumea modei. Pentru a-și câștiga existența a lucrat inițial ca și chelneriță într-un restaurant chinez.A început cariera cinematografică cu mici roluri în filme precum cel al lui Richard Lester ”The Knack”, în 1965, „Arrividerci Baby”, în care a jucat alături de Tony Curtis, în 1966 și un rol minuscul în pelicula regizată de Roman Polansky „Cul-de-Sac” / „Fundătura”, tot în 1966.
În anul 1967 s-a făcut remarcată în „Two for the Road”, alături de Audrey Hepburn, dar și în filmul „Casino Royale” din seria James Bond, iar un an mai târziu (1968) apare în rolul care a făcut-o celebră, cel al iubitei locotenentului Frank Bullitt (Steve McQueen) în filmul de acțiune „Bullitt".În 1969 este nominalizată la „Globurile de Aur”, la categoria Starul Debutant al Anului, pentru interpretarea ei din „The Sweet Ride”.
Jacqueline Bisset a fost unul din numele mari de pe afișul savuroasei comedii „Airport”, regia George Seaton, fiind nominalizată la nouă categorii ale Premiilor Oscar din anul 1971, printre care și Cel mai bun film.În anul 1973 obține recunoașterea europeană, odată cu apariția în filmul „Noaptea americană" al lui François Truffaut.
A avut o prezență încântătoare, în 1977, în „The Deep” / „Adâncurile”, alături de Robert Shaw și Nick Nolte, rol care i-a atras din partea celor de la Newsweek caracterizarea de „cea mai frumoasă actriță a tuturor timpurilor”.Un an mai târziu a fost nominalizată, din nou, la „Globurile de Aur” pentru prestația din comedia „Who Is Killing the Great Chefs of Europe ?”, iar în 1984, joacă un rol în „Under the Volcano” care i-a adus o nouă nominalizare la „Globul de Aur”.
În 1985 joacă un nou rol de succes în „Anna Karenina”, regizat de Simon Langton, în care l-a avut partener pe Christopher Reeve.În anul 1996 Jacqueline Bisset a fost nominalizată la Premiul César, la categoria Cea Mai Bună Actriță Într-un Rol Secundar, pentru rolul din filmul lui Claude Chabrol „Ceremonia” / „La Cérémonie”. În anul 1999 este nominalizată la Premiile Emmy pentru prestația ei din mini-seria TV „Ioana d'Arc”, iar în anul 2000 este din nou nominalizată la „Globurile de Aur”, categoria pentru Cea Mai Bună Actriță Într-un Rol Secundar, pentru același rol.] Ultimul proiect în care a fost angrenatã este filmul „Welcome to New York”, apărut în acest an, în care joacă alături de Gérard Depardieu, într-o ecranizare a poveștii fostului șef al FMI, Dominique Strauss-Kahn, cel care a fost constrâns să demisioneze după acuzații de natură sexuală ...
În ianuarie 2014, primește, în fine, și un Premiu „Golden Globe” pentru cea mai buna actriță într-un rol secundar într-un serial, mini-serie sau film pentru televiziune, pentru prestația din „Dancing on the Edge”. Jacqueline Bisset a jucat alături de unii dintre cei mai mari actori ai ultimelor decenii, Paul Newman, Albert Finney, Mickey Rourke, Anthony Perkins, și în filmele unor celebri regizori, printre care François Truffaut, Claude Chabrol, John Huston, Stanley Donen și George Cukor.
Considerată drept una dintre cele mai frumoase actrițe ale anilor ’70-’80, Jacqueline Bisset nu s-a măritat niciodată, dar a avut parte de companii masculine de top, ca Marcello Mastroianni, Dean Martin, Steve Mcqueen, sau François Truffaut, cea mai importantă legatură de dragoste, de lungă durată, fiind cea cu actorul elvețian Vincent Perez.Cu 39 de ani în urmă a devenit nașa de botez a Angelinei Jolie, după ce a lucrat la un film împreună cu tatăl actriței, Jon Voight.
Jacqueline Bisset pare a fi una din personalitățile străine foarte îndrăgostite de România, astfel că ea a vizitat în numeroase ocazii țara noastră.În iunie 2011 a fost distinsă la Festivalul Internațional de Film TIFF 2011 cu Premiul Special pentru contribuția adusă la cinematografia mondială, în cadrul Galei celei de-a zecea ediții a festivalului. În decembrie 2011, actrița a apărut în mod surprinzător, în public, la concertul susținut la București de Kevin Costner.
În aprilie 2012 a fost invitata de onoare a Galei premiilor UNITER, unde a acordat premiul pentru cel mai bun regizor de teatru, în cadrul unui show organizat la Teatrul Odeon.
Răzvan Moceanu