Mapamond - Cultural
RSS Mapamond - Cultural

La Budapesta a început Festivalul Evreiesc de Vară

La Budapesta a început Festivalul Evreiesc de Vară

Înainte de începerea concertului în interpretarea formației Budapest Klezmer Band și a actriței și cântăreței Kátya Tompos, dirijorul Fischer Ádám, laureat cu premierul Kossuth, a declarat: Organizațiile evreiești și toți oamenii cu bun simți trebuie să lupte împotriva defămării populației evreiești, ceea ce nu poate să rămâmă un păcat de iertat, deoarece cu cât se tolerează mai mult cu atât mai mult va infecta societatea. Fischer Ádám crede că din cauza creșterii problemelor economice, antisemitismul în Ungaria va deveni și mai puternic. Trăind în străinătate am constatat - a mai spus dirijorul maghiar - că Ungaria se izolează tot mai mult în cadrul Europei.

La Festivalul Evreiesc de Vară, care are loc la Budapesta în perioada 31 august-7 septembrie, sunt așteaptați cei interesați de un program foarte variat: muzică, literatură, teatru, cinema și artă plastice. La festivalul din acest an atenția va fi îndreptată asupra comemorării a 70 de ani de la Holocaust. Locațiilor devenite tradiționale ale festivalului - Sinagoga din strada Dohany, Sinagoda din strada Rumbach, Cinematograful Națională Urania, Sala Goldmark - au aderat și Centrul Cultural MOM, Colosseum RaM, Academia de Muzică, Salonul Kárászy și Mazel Tov, pecum și trei orașe din provincie: Gyöngyös, Pécs și Veszprém. În cadrul unor prgrame speaciale va fi ecovată aminitirea pianistei maghiare, de trei ori laurată a Premului Kossuth, Fisher Annie, născută în urmă cu 100 de ani, a poetului Radnóti Miklós, decedat acum 70 de ani și a lui Robert Capra, fost fotoreporter și editor, stabilit în Statele Unite ale Americii. La spectacolul comemorativ dedicat amintrii foroterporterului Robert Capra va participa și actrița de renume internațională Maia Morgenstern, din România.



MTI - 1.09.2014 12:05