PORTRET: Pablo Neruda - 110 ani de la naştere

Pablo Neruda, sursa foto: en.wikipedia.org

Poetul şi omul politic chilian Neftalí Ricardo Reyes Basoalto (care a folosit pseudonimul Pablo Neruda), s-a născut pe 12 iulie 1904, în localitatea Parral, din Chile. Mama sa, Rosa Basoalto de Reyes, era învăţătoare, iar tatăl, José del Carmen Reyes Morales, lucrător la căile ferate.

La doar o lună de la naşterea sa, mama sa moare, iar tatăl se mută la Temuco, unde se va recăsători la scurt timp.

La Temuco, Pablo parcurge învăţământul primar, apoi pe cel liceal, perioadă în care publică primele sale poezii şi articole.

În 1917 are loc debutul literar prin publicarea unei scurte povestiri într-un ziar local, apoi publică şi prima sa poezie.

În anul 1920, la vârsta de 16 ani, începe să publice sub pseudonimul literar Pablo Neruda.

Începutul creaţiei sale poetice este de inspiraţie postromantică („Cântecul sărbătorii”, „Crepuscular”), cu tematică erotică.

Urmează apoi, la Santiago de Chile, cursurile Institutului Pedagogic şi devine profesor de limba franceză. În octombrie 1922, revista Los Tiempos, din Montevideo, dedică un număr poeziei tinere, incluzând şi poezia lui Neruda.

În anul 1925 devine director al revistei „Caballo“ de Bastos, iar în 1927, la doar 23 de ani este numit consul onorific în Birmania.

Până în anul 1930 Pablo Neruda îndeplineşte funcţia de consul în mai multe regiuni: Sri Lanka, Singapore, Barcelona, Madrid.

La 6 decembrie 1930 se căsătoreşte cu Maria Antonieta Agenaar Vogelzanz.

În perioada 1930-1940 se implică direct în politica internă a Spaniei şi în susţinerea intelectualilor din această ţară.

La 28 august 1933 soseşte la Buenos Aires, unde fusese numit consul. În casa lui Pablo Rojas Paz îi întâlneşte la 13 octombrie pe Federico García Lorca.

Pe 4 octombrie 1934 se naşte la Madrid fiica sa, Malva Marina, iar la 6 decembrie susţine o conferinţă şi un recital de poezie la Universitatea din Madrid, fiind prezentat de Federico García Lorca.

La 7 noiembrie 1937 fondează, la Paris, Alianţa Intelectualilor din Chile pentru Apărarea Culturii, fiind ales preşdinte.

După războiul civil din Spania, Neruda se întoarce acasă pentru a aplica principiile învăţate în peregrinările sale. În Chile este primit cu onoruri, pentru misiunea sa diplomatică dar şi pentru bogata activitate literară. În 1945 se înscrie în Partidul Comunist, dar implicarea sa politică i-a adus, în 1947, un conflict cu noul preşedinte al Republicii Chile (în exerciţiu în perioada 1946-1952), căruia îi condusese campania electorală. Ca urmare se refugiază pentru urmărtorii cinci ani în Europa dar în 1952 revine în Chile.

Prin „Cântecul general” (Canto general) - 1950, el devine un cântăreţ ”tragic şi răzbunător” al umanităţii. Versurile sunt expresia revoltei împotriva nedreptăţilor milenare, a luptei contra tiraniei fascismului. În 1953 primeşte Premiul Internaţional Lenin "Pentru întărirea păcii între popoare". În 1966 este propus pentru funcţia de preşedinte al ţării, dar se retrage din competiţie, pentru a-i acorda sprijin lui Salvador Allende, care a devenit preşedinte. Drept recompensă pentru susţinere, Allende îl numeşte pe Neruda ambasador în Franţa.

În anul 1971 îi este decernat Premiul Nobel pentru Literatură. Motivaţia Academiei Suedeze este cât se poate de elocventă în acest sens: "pentru opera lui, care, cu suflul unei forţe elementare, dă viaţă destinului şi visurilor unui întreg continent".

Un an mai târziu este invitat la New York la Reuniunea Pen Clubului, unde susţine discursul de deschidere şi unde protestează împotriva blocadei la care Statele Unite ale Americii supuneau ţara sa.

Pe 11 septembrie 1973, preşedintele Allende este asasinat de o facţiune fascistă, iar Neruda moare la câteva zile distanţă, pe 23 septembrie. În timpul priveghiului, casa i-a fost devastată de facţiunile fasciste. Recent, un număr de 20 de poezii ale scriitorului care nu au fost niciodată publicate au fost descoperite printre manuscrisele sale şi urmează să apară într-un volum ce va fi lansat în cursul anului 2014.

Răzvan Moceanu

Share