Lucrările de renovare, a căror valoare s-a ridicat la 20 de milioane de euro, au inclus și o refacere a spațiului interior.
"Marea schimbare pe care o vor observa vizitatorii este culoarea pereților. Acum pereții din întreaga clădire sunt zugrăviți în tonuri închise de albastru, galben și gri. De asemenea, sunt expuse mult mai multe opere ale lui Van Gogh, desene, schițe, scrisori personale, materiale de atelier și alte lucruri pe care de obicei nu le expunem în muzeul nostru", a declarat coordonatorul de colecții, Marige Vellekooop.În colțul intitulat "Vincent la lucru", pot fi admirate nu numai picturile sale, dar și pensulele și alte obiecte proprii picturii. Vizitatorii pot, de asemenea, să admire două versiuni ale faimoasei lucrări "Floarea-soarelui".
Ultima pictură expusă în galeria mare este un autoportret iconic al marelui artist olandez.Muzeul din Amsterdam găzduiește cea mai mare colecție de lucrări ale marelui pictor al secolului XIX.