Marea Britanie și Franța au semnat un acord privind soluționarea problemei imigranților ilegali
Marea Britanie și Franța au semnat un acord privind modul în care trebuie soluționată problema imigranților ilegali care ajung în portul Callais. Potrivit acordului, Marea Britanie va aloca anual 15 milioane de euro pentru o perioadă de trei ani, fonduri necesare îmbunătățirii măsurilor de securitate ale portului. Franța a declarat că acordul semnat este rezultatul a trei săptămâni de discuții între Londra și Paris și reprezintă un pas important în rezolvarea crizei cu care se confruntă portul Callais, unde acum sunt găzduiți peste o mie de imigranți ilegali, cei mai mulți provenind din Eritreea și Sudan. Drumul către port și parcul de tiruri vor fi securizate cu un sistem de bariere speciale. De asemenea, acordul stipulează că forțele de poliție din cele două state vor coopera și vor fi inițiate campanii de informare prin care li se va explica imigranților ilegali care este realitatea care îi așteaptă pe aceia care vor să ajungă în Marea Britanie.
BBC SERVICIUL MONDIAL
-
20.09.2014 19:31