Mapamond - Social
RSS Mapamond - Social

Acțiuni de protest la Chișinău față de apropierea Republicii Moldova de NATO

Acțiuni de protest la Chișinău față de apropierea Republicii Moldova de NATO

În capitala Republicii Moldova au avut loc astăzi două acțiuni de protest, una în fața reprezentanței NATO și alta în fața Ambasadei SUA. Acțiunile de protest au fost organizate de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, cu prilejul începerii în Marea Britanie a Summitului Alianței Nord-Atlantice, la care a fost invitată pentru prima oară și o delegație moldovenească. Peste 100 de participanți la protest au condamnat amestecul NATO și al SUA în problemele interne ale țărilor independente. "Vrem să ne exprimăm protestul categoric față de cooperarea dintre Republica Moldova și NATO.

Ministrul moldovean al apărării nu are ce căuta la Summitul Alianței Nord-Atlantice. De la Iugoslavia până la Siria, această organizație a adus numai nenorocire și noi nu vrem să fim participanți la aceasta" - a declarat deputatul moldovean Ion Ceban, luând cuvântul în fața protestatarilor. În opinia autorităților moldovene, statutul de neutralitate al Republicii Moldova, fixat în Constituție, nu împiedică construirea unei cooperări cu Alianța Nord-Atlantică în baza planului individual de parteneriat, prin care militarii moldoveni participă la operațiunile de pace ale NATO.

Rezultatele sondajelor de opinie efectuate pe teritoriul republicii arată că aderarea Republicii Moldova la NATO este susținută doar de 14% dintre cetățenii moldoveni, iar 52% dintre persoanele chestionate consideră că cea mai bună decizie privind asigurarea securității țării o reprezintă statutul de neutralitate.



ITAR-TASS - 4.09.2014 16:29