Mapamond - Social
RSS Mapamond - Social

PORTRET: Maica Tereza - o viață dedicată umanității

PORTRET: Maica Tereza - o viață dedicată umanității

Motto: "Sunt albaneză după sânge, indiancă după cetățenie. În ce privește credința mea, sunt o soră catolică. După vocație, aparțin lumii. Dar în ce privește inima mea, aparțin cu totul Inimii lui Isus".

Pe 26 august se împlinesc 104 ani de la nașterea Maicii Tereza, călugăriță, misionară a carității, cea care și-a dedicat viața alinării suferinței săracilor, orfanilor, bolnavilor, tuturor acelora care, pe parcursul vieții, s-au aflat în situații extrem de grave.

Având numele la naștere Agnesë Gonxhe Bojaxhiu, s-a născut la 26 august 1910 Uskub, acum Skopje, în Macedonia, fiind cea mai mică dintre cei cinci copii ai lui Nikola, care lucra ca farmacist și era împlicat în politica albaneză, și Drane Bojaxhiu, care se ocupa cu vopsitul țesăturilor.

A fost fascinată încă din copilărie de povestirile despre misionarii creștini, iar la vârsta de 12 ani a decis să urmeze și ea această cale.

După terminarea liceului, în septembrie 1928, Gonxhe a intrat la Institutul Sfintei Fecioare Maria, cunoscut cu numele "Surorile din Loreto", din Irlanda, cunoscut pentru activitatea sa de caritate în India. A ajuns apoi în India, la Calcutta, pe 6 ianuarie 1929, unde a predat geografia într-o școală din Calcutta. În mai 1931 a făcut legământul religios de călugărie și și-a ales numele de Tereza, pentru că a admirat-o foarte mult pe Sfânta Tereza de Lisieux - o sfântă modestă care și-a dedicat viața rugându-se pentru cei săraci. Sora Tereza este trimisă în comunitatea Surorilor de Loreto din Entally, unde avea să petreacă 20 de ani din viață, și unde a început să predea la școala de fete St. Mary.

La 24 mai 1937, ia numele de Maica Tereza, devenind, așa cum ea însăși a spus, "mireasa lui Isus" pentru "toată veșnicia".

A continuat să predea la St. Mary, iar în anul 1944 a devenit directoarea școlii.

Împreună cu alte călugărițe a început să îi îngrijească pe cei sărmani, bolnavi și fără alt ajutor, apoi a înființat organizația “Misionarele carității”, recunoscută ulterior de Vatican și subordonată Papei. Pe 10 septembrie 1946, în timpul călătoriei cu trenul de la Calcutta la Darjeeling pentru o reculegere anuală, Maica Tereza a primit "inspirația", "vocația în vocație", setea lui Isus după iubire și după suflete impunându-se definitiv în inima ei.

Tot în 1946, s-a îmbolnăvit de tuberculoză, apoi a simțit că misiunea ei este alta, a cerut Vaticanului să iasă din ordinul Surorilor Loretto, cu dorinta de a lucra în serviciul celor săraci și a intrat sub jurisdicția Arhiepiscopului din Calcutta (India), în 1948.

Pe 17 august 1948, a îmbrăcat pentru prima oară sari-ul alb cu margini albastre și a ieșit pe poarta iubitei ei mănăstiri din "Loreto", pentru a începe noua sa misiune - aceea de a se dedica cu toată ființa săracilor.

A mers la Calcutta unde a găsit găzduire temporară la Micile Surori ale Săracilor, iar pe 21 decembrie 1948 a mers pentru prima oară la periferie, unde a vizitat familiile, a spălat rănile unor copii, s-a îngrijit de un bărbat în vârstă care zăcea bolnav pe stradă și de o femeie care murea de foame și de tuberculoză.

Apoi, într-o o perioadă de câteva luni, i s-au alăturat, una după alta, mai multe dintre fostele ei eleve. La 7 octombrie 1950 noua Congregație a Misionarelor Carității era recunoscută oficial în Arhidieceza de Calcutta.

În anul 1960, Maica Tereza începea să trimită surori în alte zone ale Indiei, apoi primește Premiul indian Padmashri, în 1962, iar în 1963, pentru a răspunde mai bine nevoilor săracilor, atât fizice cât și spirituale, a fondat congregația Frații Misionari ai Carității.

În februarie 1965 Congregația primește Dreptul Pontifical din partea Papei Paul al VI-lea, apoi Maica Tereza deschide o casă de misiune în Venezuela, urmată de filiale la Roma și în Tanzania și, ulterior, pe toate continentele.

În anul 1976 fondează ramura contemplativă de surori a Misionarelor Carității, iar în anul 1979 este răsplătită cu Premiu Nobel pentru Pace pentru opera ei caritabilă, primind distincția „spre slava lui Dumnezeu și în numele săracilor”.

Atunci, Maica Tereza a șocat pe toată lumea când i-a rugat pe cei din comisia Nobel să renunțe la dineul de după acordarea premiului afirmând că „Sunt 6.000 de dolari pe care i-aș putea folosi pentru hrana săracilor din Calcutta. Cu banii ăștia mănâncă un an întreg”.

În perioada 1980 - 1992, Maica Tereza a deschis case de misiune în aproape toate țările comuniste, inclusiv în fosta Uniune Sovietică, Albania și Cuba, iar în România în anul 1992, prilej cu care ea a vizitat țara noastră (a doua vizită după cea din 1990 când participase la deschiderea, de către ordinul Misionarii Carității, a unui orfelinat la Bacău).

În anul 1984 ea înființează organizația Părinții Misionari ai Carității, iar în anul 1991 a dat viață Mișcării Corpus Christi pentru Preoți, ca o "cale mică de sfințenie" pentru cei care doreau să împărtășească spiritul și carisma ei.

În ultima parte a vieții a fost măcinată de probleme tot mai mari de sănătate, dar chiar și în aceste condiții ea a continuat să conducă Congregația ei și să răspundă nevoilor săracilor și ale Bisericii. În martie 1997 a binecuvântat-o pe noua Superioară Generală a Misionarelor Carității, apoi l-a întâlnit pe Papa Ioan Paul al II-lea pentru ultima dată.

La 5 septembrie 1997, a trecut la cele veșnice iar în onoarea ei au fost organizate funeralii de stat de către guvernul indian, trupul fiindu-i înmormântat în Casa Mamă a Misionarelor Carității. La momentul dispariției ei, în 1997, surorile Maicii Tereza erau în număr de aproape 4.000, prezente în 610 case de misiune răspândite în 123 de țări din lume.

Mormântul ei a devenit repede loc de pelerinaj și de rugăciune pentru oameni de orice credință, săraci și bogați, fără nici o distincție.

În anul 1999, un sondaj desfășurat printre americani o clasa pe primul loc în Lista Gallup a celor mai admirați oameni ai secolului 20, la mare distanță de locurile 2 și 3 ocupate de Martin Luther King, Jr. și John F. Kennedy.

În anul 1999, datorită sfințeniei ei și a harurilor obținute prin mijlocirea ei, Papa Ioan Paul al II-lea a aprobat deschiderea cauzei de canonizare (Vaticanul a decis să acorde o derogare de la perioada de așteptare obișnuită, de cinci ani, pentru a deschide procesul de canonizare), iar la 20 decembrie 2002 a aprobat decretele asupra virtuților eroice și a miracolelor sale. Vaticanul a hotărât să admită ca miracol vindecarea de cancer abdominal a unei femei indiene, Monica Besra. Aceasta a depus mărturie că folosirea unui medalion ce avea înăuntru o fotografie a Maicii Tereza i-a înlăturat suferința, povestind că din acesta s-au prelins “semințe de lumină” care au vindecat tumoarea.

La șase ani după moartea ei, la 19 octombrie 2003, în cadrul unei slujbe ce a avut loc la Vatican, Maica Tereza a fost beatificată de Sfântul Scaun, ca pas necesar pentru canonizarea și trecerea ei în rândul sfinților Bisericii Romano-Catolice. Atunci Maica Tereza a primit dreptul de a fi numită, în mod oficial, “Binecuvântată” și de atunci este sărbătorită de catolici, anual, pe 5 septembrie.

„Noi, ca răspuns la cererea episcopului de Calcutta și a cererii celorlalți credincioși, după ce am aflat și părerea Congregației noastre pentru cauza Sfinților, cu autoritatea noastră apostolică, recunoaștem că venerabila servitoare a lui Dumnezeu, Tereza de Calcutta, se poate numi de astăzi Fericită și va fi sărbătorita în fiecare an, la 5 septembrie”, spunea marele ei prieten, Papa Ioan Paul al II-lea, în discursul de beatificare.

Odată cu sărbătorirea centenarului nașterii Maicii Tereza, în 2010, guvernul de la Tirana a solicitat Indiei înapoierea rămășițelor pământești ale calugăriței pe motiv că este albaneză, însă oficialii de la New Delhi au respins categoric această cerere, răspunzând ca ea a fost cetățean indian și că „își doarme somnul de veci în propria ei țară, în propriul ei pământ”.

Sunt și alte două state din Balcani – Macedonia și Kosovo – care reclamă apartenența Maicii la cele două țări, ambele încluzând-o în panteonul lor național.

Unele surse afirmă chiar că Maica Tereza ar avea origini românești, având în vedere că tatăl său era aromân. Mai mult, aceleași surse arată că numele ei la naștere ar fi de fapt Agneza Gongea Boiagiu și că pe perioada celor două vizite în România, Maica Tereza ar fi amintit, neoficial, de rădăcinile sale românești.

După trecerea ei la cele veșnice, au apărut mai mulți critici ai activității sale misionare. Au fost publicate o mulțime de documente care ar demonstra, printre altele, că miracolul atribuit Maicii Tereza pentru beatificare nu ar fi fost întru-totul real, că maica ar fi fost foarte zgârcită cu fondurile pe care le avea la dispoziție, că ar fi suținut dictatori în scopul de a primi sprijin pentru activitatea sa misionară. În opoziție, mai multe personalități, organizații și state cer de câțiva ani buni canonizarea Maicii Tereza tocmai având la bază dovezi de necontestat ale altor minuni săvârșite de aceasta în lunga sa activitate misionară.

În orice caz, putem afirma cu convingere că Maica Tereza și-a oferit întreaga viață și operă cu mărturia bucuriei de a iubi, a respectat măreția și demnitatea fiecărei persoane, a dat valoare lucrurilor mărunte făcute cu dragoste, și-a aratat în fiecare clipă incomparabila sa iubire de Dumnezeu.

Răzvan Moceanu



Agenția RADOR - 26.08.2014 11:17