România va fi reprezentată la reuniunea ONU de premierul Victor Ponta. Şeful guvernului va susţine şi o alocuţiune în care va vorbi despre poziţia ţării noastre faţă de situaţia internaţională, cu precădere faţă de criza din Ucraina şi faţă de terorism.
Mai multe despre mizele României la reuniunea Naţiunilor Unite a vorbit astăzi în emisiunea Matinal, la Radio România Actualităţi, ambasadorul României la ONU, Simona Miculescu:Simona Miculescu: România deţine în această sesiune preşedinţia Comisiei de Dezvoltare Socială. Deci cred că aceasta va fi miza principală a misiunii noastre, pentru că oricum agenda de dezvoltare post 2015 va fi prioritatea absolută a tuturor statelor membre în acest an, iar dezvoltarea socială este o componentă esenţială. Evident că sunt mize în ceea ce priveşte pacea şi securitatea. Să nu uităm, că, din păcate, lumea este măcinată de conflicte şi, din păcate, nici regiunea noastră nu este lipsită de acestea, iar pe drepturile omului miza noastră principală este pe tineret.
La New York începe astăzi şi un summit important pentru problemele de mediu. 120 de şefi de stat sau de guvern sunt aşteptaţi în Statele Unite pentru a contribui la impulsionarea negocierilor internaţionale pe tema încălzirii globale. Este considerată cea mai mare concentraţie de lideri mondiali reuniţi vreodată pentru a discuta despre dosarul climatic.