Mapamond - Politic
RSS Mapamond - Politic

Barack Obama amenință că va iniția acțiuni în Irak și Siria

Barack Obama amenință că va iniția acțiuni în Irak și Siria

Președintele Statelor Unite, Barack Obama, a declarat că nu va ezita să ia acțiuni împotriva grupării militante Statul Islamic atât în Siria, cât și în Irak. Într-un discurs televizat, în timpul căruia a vorbit despre strategia lui împotriva Statului Islamic, el a spus că nicio grupare care amenință America "nu va găsi un adăpost sigur". "Lucrând împreună cu guvernul irakian, noi ne vom extinde eforturile dincolo de protejarea propriului popor și de misiunile umanitare, astfel încât vom lovi obiective aparținând Statului Islamic, în timp ce forțele irakiene vor lansa ofensive", a declarat el.

Liderul de la Casa Albă a anunțat, de asemenea, că un personal american format din 475 de militari va fi trimis în Irak, precizând însă că acesta nu va avea un rol combatant. Statul Islamic controlează regiuni întinse din Irak și Siria, după o avansare militară rapidă, iar luptătorii acestei grupări au devenit notorii pentru brutalitatea lor.



BBC SERVICIUL MONDIAL - 11.09.2014 10:24