PORTRET: Catinca Ralea - 85 de ani de la naştere

Vineri, 5 septembrie, se împlinesc 85 de ani de la naşterea Catincăi Ralea, excepţională realizatoare de emisiuni radio-tv, jurnalistă şi traducătoare, personalitate culturală remarcabilă. Ea a ridicat prestaţia radiofonică la rang de artă, iar traducerile sale au reuşit întotdeauna să se ridice la anvergura originalului, prin expresivitate modernă şi corenţă stilistică. A fost în permanenţă o prezenţă rafinată, însă în acelaşi timp neîndurătoare cu obtuzitatea şi suficienţa, dar de o mare generozitate cu cei care demonstrau inteligenţă şi profesionalism.

Catinca Ralea a rămas, prin întreaga sa activitate, unul dintre cei mai autentici intelectuali pe care i-a dat cultura românească în secolul trecut.

* * * * *

Catinca Ralea s-a născut la Bucureşti, la 5 septembrie 1929, fiind fiica Ioanei (născută Suchianu) şi a esteticianului şi sociologului Mihai Ralea, doctor în drept şi filosofie, diplomat, om politic de stânga, profesor la Universitatea din Iaşi, membru al Academiei Române, director al revistei „Viaţa românească”. Totodată a fost soţia marelui actor Emanoil Petruţ şi nepoată pe linie maternă a criticului de film D. I. Suchianu.

A urmat cursurile secundare în Statele Unite şi a absolvit Facultatea de limbi romanice şi clasice, secţia limba şi literatura franceză a Universităţii din Bucureşti (1949 - 1953). Catinca Ralea devenise o excelentă vorbitoare în limbile germană, franceză şi engleză.

În anul 1953 se angajează la Secţia engleză a Redacţiei emisiunilor pentru străinătate (REPS) a Radiodifuziunii Române, fiind mai întâi crainic, apoi redactor şi şef al secţiei din anul 1968.

În 1957 debutează ca traducătoare cu „Jurnalul Annei Frank”, piesă de Frances Goodrich şi Albert Hackett. Traduce, în colaborare cu Eugenia Câncea, în anul 1960 „Tess d'Urberville”, a lui Thomas Hardy, iar în 1964 volumul „Moara de pe Floss”, autor George Eliot.

Tot în 1964 apare traducerea cărţii lui J.D. Salinger „De veghe în lanul de secară”, realizată în colaborare cu Lucian Bratu.

În anul 1967 realizează alte două traduceri - D.H. Lawrence „Parfum de crizanteme” şi volumul lui Truman Capote, „Harfa de iarbă şi alte povestiri”, în colaborare cu Constantin Popescu.

Un an mai târziu traduce „Centaurul”, creaţia lui John Updike, în 1971, în colaborare cu Cella Serghi, „Vă place Brahms ?”, al lui Francoise Sagan, iar în 1975 traduce „O poveste cu un hobbit” autor J.R.R. Tolkien. În 20 iulie 1969, realizează alături de crainicul Ion Ghiţulescu transmisia radiofonică în direct a aselenizării şi a celor mai importante momente ale misiunii Apollo 11.

În anul 1973 devine regizor de film, prin apariţia peliculei documentare „Apa vie leac să-ţi fie”, un portret despre viaţa şi opera folcloristului Harry Browner, profesor, autor de comunicări ştiinţifice, conferinţe radiofonice, şi consilier pentru folclor în Radiodifuziunea Română.

Relaţia sa cu lumea cinematografică nu se opreşte aici, fiind apoi vocea Miss Scharp în „Tănase Scatiu”, regizat de Dan Piţa (1975), apoi jucând rolul nevestei lui Muran în „Lumina palidă a durerii”, regia Iulian Mihu (1981).

Jurnalista a realizat interviuri radio şi TV cu un număr impresionant de personalităţi din toate sferele vieţii sociale: Samuel Beckett, William Saroyan, Saul Bellow, Henry Moore sau Marshall McLuhan, Henry Kissinger, Edward Heath, Christian Barnard, Louis Armstrong, Duke Ellington, Grigore Moisil etc. A publicat interviuri, traduceri şi comentarii mai cu seamă în revista „Secolul 20".

A trecut la cele veşnice la 19 ianuarie 1981, la Bucureşti.

În anul 1983 apar la Editura Cartea Românească, postum, traducerile volumelor lui Lawrence Durrell - „Justine” şi „Balthazar”, prima jumătate a „Cvartetului din Alexandria”, proiect dus la bun sfârşit apoi de a altă strălucită traducătoare, Antoaneta Ralian, care a adus publicului versiunea în limba română a celelalte două volume scrise de Durrell, „Mountolive” şi „Clea”.

În anul 2003 primeşte premiul in memoriam din partea Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Răzvan Moceanu

Share