Anul 2013 este pus de altfel, la nivel internațional, sub semnul aniversării lui Richard Wagner, dar și a lui Giuseppe Verdi, care va fi sărbătorit tot la 200 de ani de la naștere în 10 octombrie 2013.
Ziua Wagner la Radio România Muzical
În mod firesc, Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat muzicii clasice, consacră ziua de 22 mai compozitorului Richard Wagner. Între orele 10 și 17 pot fi ascultate selecțiuni din cele mai importante lucrări ale sale: „Olandezul zburător”, „Tannhäuser”, „Lohengrin”, „Maeștrii cântăreți din Nürnberg”, „Tristan și Isolda”, tetralogia „Inelul Nibelungului”. Realizatoarele acestei zile speciale, Jeanine Costache și Iolanda Drâmbei, au ales interpretări de referință, semnate de mari nume: Kiri Te Kanawa, Waltraud Meier, Ben Heppner, iar pentru trilogia “Inelul nibelungului” pot fi ascultate extrase de pe albumul premiat cu Grammy în februarie 2013, ce reunește înregistrări realizate la Teatrul Metropolitan din New York.
Wagner în transmisiuni directe
Aniversarea compozitorului Richard Wagner a polarizat anul acesta atenția tuturor organizatorilor de evenimente muzicale: de la Concertul de Anul Nou de la Viena din 1 ianuarie 2013, până la Festivalul BBC Proms și Festivalul “George Enescu”.
La Radio România Muzical pot fi ascultate în transmisiune directă, de exemplu, reprezentațiile cu tetralogia “Inelul Nibelungului” din cadrul Festivalului Internațional “George Enescu” (15, 16, 19, 22 septembrie), cu Orchestra Radiodifuziunii din Berlin, dirijată Marek Janowski. Tot în transmisiune directă, Radio România Muzical difuzează din cadrul festivalului BBC Proms 2013, aceeași tetralogie, însă cu ansamblul Capelei de stat din Berlin, dirijor Daniel Barenboim (22,23, 26 și 28 iulie).
Wagner și discurile anului 2013
Wagner a fost, bineînțeles, și în atenția caselor de discuri. În cadrul campaniei „Votează discul de muzică clasică al anului 2013”, pot fi ascultate și votate pe site-ul www.romania-muzical.ro, discul Wagner al unuia dintre cei mai importanți tenori ai momentului, Jonas Kaufmann, precum și albumul premiat cu Grammy în 2013, cuprinzând trilogia „Inelul nibelungului” înregistrată la Teatrul Metropolitan din New York.
Verdi/Wagner 200 la Radio România Muzical
Din ianuarie 2013, în fiecare joi, de la ora 20, și în reluare sâmbăta, de la ora 15, Radio România Muzical difuzează emisiunea realizată de Luminița Arvunescu în dialog cu muzicolog Alice Mavrodin: „Verdi/Wagner 200”, o serie ce-și propune să prezinte în oglindă viețile și creația celor doi titani ai teatrului liric sărbătoriți în 2013. Emisiunea este arhivată la adresa www.romania-muzical.ro.