România - Mass media
RSS România - Mass media

S-a încheiat Târgul Gaudeamus Cluj-Napoca

22 aprilie 14:23 - Târgul GAUDEAMUS Cluj-Napoca 2013 s-a încheiat duminică, 21 aprilie. Evenimentul a fost organizat de Radio România – echipa GAUDEAMUS și Radio Cluj – și s-a derulat în perioada 17 – 21 aprilie, în incinta unui pavilion expozițional mobil amplasat în Piața Unirii, spațiu în mod tradițional legat de Târgul GAUDEAMUS. Bilanțul acestei ediții, dar și lista premiilor decernate în cadrul festivității de duminică, 21 aprilie, pot fi găsite în comunicatul atașat.

***

21 aprilie 14:52 - Sărbătoarea cărții se încheie, astăzi, la Cluj Napoca, iar caravana Gaudeamus se va retrage, pentru a pregăti următorul popas, Timișoara, pe 15 mai. Peste 22.000 de clujeni au vizitat standurile celor aproximativ 90 de expozanți și s-au bucurat timp de cinci zile de o deosebită suită de manifestări.

Trofeul Gaudeamus, acordat prin votul publicului, a revenit unei edituri din Cluj Napoca.

Evenimentul este organizat de Radio România și face parte din seria care marchează dubla aniversare din acest an: 85 de ani de radio și 20 de ani de la debutul Programului "Lectura", odată cu prima ediție a "Târgului Internațional Gaudeamus - carte de învățătură".

news-321285-comunicat_bilant_final_gaudeamus_cluj_2013.pdf

Radio România Actualități - 22.04.2013 14:52