Studiile au fost efectuate pe două grupuri de cobai ce corespundeau vârstei umane cuprinsă între 20 și 60 de ani. Sângele preluat de la șoarecii tineri a fost transfuzat celor mai în vârstă. Transfuzia de sânge a fost efectuată de opt ori, în decurs de trei săptămâni.
În acest răstimp, șoarecii bătrâni cărora le-a fost transfuzat sânge tânăr au devenit mai energici, înregistrându-se îmbunătățiri în funcționarea creierului și musculaturii. Șoarecii bătrâni au început, apoi, să-și dezvolte memoria și capacitatea de învățare. Cercetătorii sunt de părere că secretul sângelui tânăr constă în proteina "GDF 11". Această proteină, care se găsește în cantitate mare în sângele tânăr, fortifică și întinerește creierul și mușchii.Aceste cercetări dau o speranță în tratamentul demenței și al bolii Alzheimer. Specialiștii și-au exprimat convingerea că, în cazul în care sângele tânăr are aceleași efecte asupra omului, el va reprezenta o speranță pentru astfel de boli. S-a precizat că testările în scopul tratamentului aplicat asupra oamenilor ar putea începe în 2 - 3 ani.
(www.cumhuriyet.com.tr - 6 mai)